marți, 10 decembrie 2024

CELE MAI CITITE

Iaşi: Universitatea ”Al. I. Cuza” va înfiinţa o nouă bibliotecă

Universitatea ”Al. I. Cuza” Iaşi a semnat, miercuri, contractul de execuţie a lucrărilor de consolidare şi refuncţionalizare a unui corp de clădire care are o vechime de aproape 100 de ani, în vederea înfiinţării unei noi biblioteci.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii instituţiei de învăţământ, lucrările vor fi finanţate prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, apel „Creşterea relevanţei învăţământului terţiar universitar în relaţie cu piaţa forţei de muncă şi sectoarele economice competitive”.

„Scopul proiectului constă în creşterea atractivităţii ofertei educaţionale a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi în relaţie cu piaţa forţei de muncă şi sectoarele economice competitive, prin îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale ca rezultat al consolidării şi refuncţionalizării clădirii corpului O, până la 31 decembrie 2023, pentru a crea o bibliotecă şi o arhivă care să valorifice fondul de carte al instituţiei. Proiectul îşi propune valorificarea potenţialului unei clădiri cu o suprafaţă construită de 708 mp, aflată în gestiune proprie şi care se prezintă într-o stare de degradare avansată, prin lucrări de consolidare, reabilitare, modernizare şi prin dotarea spaţiilor în vederea înfiinţării unei biblioteci care să adune fondul de carte al filialelor facultăţilor, într-un singur spaţiu, pentru a deservi cititorilor săi”, precizează sursa citată.

Vezi și Dezvoltarea vorbirii în cazul copiilor mici, afectată în pandemie

- Publicitate -

Valoarea totală a investiţiei este de peste 14 milioane de lei iar termenul de execuţie a lucrărilor este de 28 de luni.

Corpul O, situat pe bulevardul Carol I nr. 24, care urmează să fie reabilitat, a fost construit în anul 1924, având destinaţia de Cămin de Fete pentru studentele Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. În decursul timpului clădirea a fost extinsă şi modificată pentru a satisface exigenţele funcţionale, fiind dezafectată de aproximativ 10 ani.

 

 

 

- Publicitate -

 

 

 

Sursa: agerpres.ro

- Publicitate -

un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ARTICOLE POPULARE