Studenții din UE care încep studiile în Marea Britanie în anul universitar 2020/21 vor avea garantat același statut ca până acum și vor fi eligibili pentru sprijin financiar pe durata studiilor universitare și postuniversitare. Împrumuturile pentru studii se vor acorda în continuare, indiferent dacă Brexitul va avea loc. Anunțul a fost făcut ieri, la Bruxelles, de Chris Skidmore, ministrul universităților din Marea Britanie.
Anunțul urmează angajamentul actual al guvernului din Marea Britanie privind finanțarea studiilor pentru cetățenii UE care încep cursuri în Anglia în anul universitar 2019/20.
Citește și Decizie de ultimă oră din Țara Galilor: tinerii care intră la master anul acesta pot obține împrumuturi de 17.000 de lire pentru studii
Cele mai recente date privind admiterea din 2019 arată că peste 37.000 de studenți din UE au aplicat pentru cursuri de licență cu normă întreagă în Anglia, cu o creștere de 1,9% față de anul precedent.
“Apreciem importanța contribuției pe care o au studenții internaționali, inclusiv cei din UE, pentru universitățile noastre. Este important să precizăm că, deși am ales să părăsim UE, nu părăsim Europa, iar universitățile noastre se dezvoltă pe modelul diversității instituțiilor globale. Știm că mulți tineri sunt în curs de a lua în considerare opțiunile lor universitare pentru anul viitor, motiv pentru care confirmăm acum că cetățenii din UE vor continua să beneficieze de taxe de școlarizare neschimbate și vor putea accesa sprijinul financiar pentru anul universitar 20/21”, a declarat oficialul britanic.
Împrumutul de studii acordat de Marea Britanie este 9.250 de lire sterline
„Declarația oficialului britanic era așteptată de miile de tineri care pleacă anual la studii în afara țării, iar momentul este bine ales pentru ca cei care au de gând să urmeze acest traseu universitar, să poată să își facă o proiecție financiară sigură pentru următorii ani. Astfel, studenții europeni vor putea să beneficieze în continuare de împrumuturi de până la 9.250 de lire sterline pentru programele de licență și de 10.000 de lire sterline pentru programele de master, de aceste scheme beneficiind în acest moment peste 90% dintre studenții români plecați acolo”, precizează Ana Maria Papp, Manager Departament Universități, IntegralEdu.
Decizia guvernului britanic survine la mai puțin de o lună după ce guvernul din Țara Galilor a decis creșterea nivelului împrumutului de studii acordat tinerilor care vor să urmeze un program de master în anul universitar 2019-2020. Cuantumul sumei împrumutate se ridică acum la 17.000 de lire, care pot acoperi costul studiilor (între 4000 și 12.000 lire), dar și cheltuielile cu cazarea, mâncarea sau banii de buzunar.
Top 10 universități din Marea Britanie cu cea mai mare proporție de studenți din UE
- University College London
- King’s College London
- The University of Edinburgh
- Coventry University
- The University of Glasgow
- Imperial College of Science, Technology and Medicine
- The University of Aberdeen
- The University of Manchester
- The University of Oxford
- The University of Cambridge
(Sursa: HESA, 2017/2018)
Despre IntegralEdu
IntegralEdu este cel mai important consultant educațional pentru studii în străinătate și pentru programele Work and Travel în SUA, cu birouri de consultanță în București, Constanța, Craiova, Galați, Iași și Timișoara. Grupul de firme INTEGRAL are o experiență internațională de peste 27 de ani în oferirea de informații elevilor, părinților și a tuturor celor interesați de alegerea celor mai bune programe educaționale și instituții de învățământ din străinătate, studii gimnaziale, liceale, universitare și centre de limbi străine. Prezentă în România din anul 2008, IntegralEdu este cea mai mare companie de consultanță în educație la nivel local și reprezintă peste 500 de instituții de învățământ de top din întreaga lume. IntegralEdu organizează cele mai mari târguri de consultanță educațională pentru studii în străinătate în cadrul cărora elevii, studenții și părinții acestora au ocazia să întâlnească reprezentanții unor școli și universități de prestigiu din întreaga lume. Pentru mai multe informații puteți accesa www.Integraledu.ro, www.worldeducation.ro și pagina de FB www.facebook.com/Integraledu.ro.
[…] Studenții din UE care încep studiile în Marea Britanie în anul universitar 2020/21 vor avea garantat același statut ca până acum și vor fi eligibili pentru sprijin financiar pe durata studiilor universitare și postuniversitare. Împrumuturile pentru studii se vor acorda în continuare, indiferent dacă Brexitul… Cititi mai multe aici: Guvernul britanic a decis menținerea împrumuturilor pentru studenții europeni inclusiv pentru anu… […]
[…] Citește și Guvernul britanic a decis menținerea împrumuturilor pentru studenții europeni inclusiv pentru anu… […]