Prof. Gheorghe Iancu, fost Avocat al Poporului, a fost ales președinte al Consiliului de Etică și Management Universitar

0
Gheorghe-Iancu-consiliul-de-etica

Ieri, în cadrul primei ședințe a Consiliului de Etică și Management Universitar (CEMU) în noua componență aprobată prin ordinul de ministru nr. 5552/2017 , a fost aleasă, prin vot, structura de conducere a organismului consultativ, anunță Ministerul Educației într-un comunicat de presă. 

Astfel, cu majoritate de voturi, în funcția de președinte al CEMU a fost ales prof. univ. dr. Gheorghe Iancu (foto), profesor la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, care a ocupat în perioada septembrie 2011-  iulie 2012 funcția de Avocat al Poporului. În poziția de vicepreședinte a fost ales, în unanimitate, conf. univ. dr. Ciprian Ion Preda de Universitatea de Vest din Timișoara. Funcția de secretar general a fost ocupată de prof. univ.dr. Andreea Simona Săseanu (Academia de Studii Economice din București), iar Ștefan Marius Deaconu (Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România) a fost desemnat purtător de cuvânt al consiliului.

În urma discuțiilor referitoare la funcționarea consiliului s-a stabilit ca, în principiu, ședințele Consiliului de Etică și Management Universitar să aibă o frecvență trimestrială. Întruniri pot avea loc şi în alte situații, de exemplu atunci când se solicită adoptarea rapidă a unor rezoluții. Membrii CEMU au reiterat dorința de a îndeplini toate atribuțiile legale care le revin, astfel încât să contribuie la creșterea calitativă a managementului universitar şi mediului academic.

Ședința a avut loc la sediul Ministerul Educației Naționale (MEN) cu participarea secretarului de stat în MEN, prof. univ. dr. Petre Andea.

 

Citește și: Peste 800 de tinere din medii sociale defavorizate, încurajate să urmeze studiile superioare după BAC prin programul «Capital Filles în România»

 

Noua componență a Consiliului de Etică și Management Universitar este următoarea:

I. Reprezentanți numiți de către Consiliul Național al Rectorilor:

  • prof. univ. dr. Gavril Budău (Universitatea „Transilvania” din Brașov);
  • prof. univ. dr. Anca Meda Georgescu (Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureș);
  • prof. univ. dr. Bogdan Emanuel Ionescu (Universitatea Politehnica din București).

II. Reprezentanți numiți de către Ministerul Educației Naționale:

  • prof. univ. dr. Andreea Simona Săseanu (Academia de Studii Economice din București);
  • prof. univ. dr. Nicolae Muntean (Universitatea Politehnica din Timișoara);
  • prof. univ. dr. Gheorghe Iancu (Universitatea din București).

III. Reprezentant numit de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior:

  • prof. univ. dr. Ioan Ianoș (Universitatea din București)

IV. Reprezentant numit de către Consiliul National pentru Finanțarea Învățământului Superior:

  • prof. univ. dr. Marcel Dîrja (Universitatea de Științe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca)

V. Reprezentant numit de către Consiliul National al Cercetării Științifice:

  • conf. univ. dr. Ciprian Ion Preda (Universitatea de Vest din Timișoara)

VI. Reprezentant numit de către Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare:

  • conf. univ. dr. Adrian Ungureanu (Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”) din Iași

VII. Reprezentant numit de către federațiile naționale ale studenţilor:

  • Ștefan Marius Deaconu (Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România)

Potrivit Legii Educației Naționale nr. 1/2011, Consiliul de Etică și Management Universitar este un organism consultativ al Ministerului Educaţiei Naţionale, fără personalitate juridică, a cărui misiune este dezvoltarea culturii eticii şi integrităţii în universităţile din România. Rolul CEMU este de a determina şi sprijini universităţile să elaboreze şi să pună în practică, în mod organizat, transparent şi eficient, politicile de etică şi de integritate universitară, în conformitate cu prevederile legale din domeniu, în vigoare.

Sursă foto: www.evz.ro

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here