Experiment educațional unic în România. O universitate de top din Olanda se mută pentru o zi la București

0

Profesori de la una dintre cele mai prestigioase universități din Olanda vin la București pentru a ține cursuri gratuite după modelul olandez.

La universitățile olandeze, educația este orientată spre studenți, iar studiile sunt structurate astfel încât aceștia să dobândească cunoștințe practice și să dispună de un plan de dezvoltare individual și profesională pentru viitor. Cursurile ținute la București vor avea la bază tocmai aceste principii. Vor fi 9 domenii de studiu prezentate și predate de profesori în 4 lecții trial, și anume Workshop Creative Media and Game Technologies, Workshop International Finance and Accounting, International Human Resource Management și International Business, Workshop Software Engineering, Electrical and Electronic Engineering și Applied Computer Science și Workshop Tourism Management și Hotel Management.

Rolul Saxion Experience Day este acela de a-i introduce pe tinerii români în universul studiilor olandeze și de a îi ajuta să înțeleagă mai bine cum se desfășoară întregul proces de educație. De aceea, Saxion Experience Day nu este doar despre cursuri, ci și despre relația profesor – student. Pe parcursul zilei, lectorii Saxion își vor aloca diferite intervale de câte 20 minute și pentru întâlniri individuale cu toți cei interesați să discute mai în profunzime detalii despre programul de studiu de interes, structura lui, despre internship-uri, perspectivele după absolvire sau orice alte detalii de interes pentru fiecare.

Saxion University of Applied Science este una dintre cele mai mari și performante universități din Olanda. Universitatea găzduiește peste 27.000 de studenți, de aproximativ 90 de naționalități diferite, iar peste jumătate dintre programele de studiu sunt în limba engleză. Saxion se bucură și de parteneriate cu alte instituții educaționale și companii la nivel mondial, facilitând programe de internship și angajare.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, pe 24 noiembrie, la Hotel Novotel, București.

Pentru detalii și înscrieri: IntegralEdu.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here