Ecaterina Andronescu: Guvernul va adopta o ordonanță pentru profesorii care nu s-au angajat timp de 6 ani după titularizare

0

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat marți că există o probabilitate mare ca în ședința de guvern de săptămâna aceasta să fie adoptată o ordonanță de urgență care îi privește pe profesorii care au obținut la concursul de titularizare note mai mari de 7 și nu s-au angajat în următorii 6 ani de la susținerea acestui concurs.

“În Legea învățământului avem un articol, 253, care dădea dreptul profesorilor care au trecut prin concursul de titularizare și care au luat note mai mari de 7 să beneficieze de această notă și în următorii 6 ani. Acest articol a funcționat în Legea învățământului până anul acesta când, în urma unei inițiative legislative care încerca să mărească durata de la 6 la 10 ani, președintele a trimis Curții Constituționale această inițiativă pentru o evaluare de constituționalitate. Curtea a decis anularea acestui articol și din inițiativă, și din lege, ca urmare nu mai suntem în situația acum să folosim beneficiile, pentru că până la urmă era un drept pe care și-l câștigaseră profesorii care luaseră note mai mari decât 7. Încercăm acum, printr-o ordonanță de urgență, sperăm să o aducem chiar mâine (miercuri – n.r.) în Guvern, să găsim o soluție care să repare această situație și mesajul meu pentru profesori este să aibă puțintică răbdare. Mă refer la profesorii care au trecut printr-un concurs de titularizare, au luat în această competiție note mai mari de 7 și, potrivit articolului din lege, timp de 6 ani puteau beneficia de aceste rezultate, dacă era un post liber, puteau să se înscrie folosind rezultatele din anii precedenți”, a spus Andronescu la Palatul Victoria.

Citește și S-a promulgat legea prin care învățământul general obligatoriu este extins treptat la 15 clase

Ea a adăugat că, anual, circa 2.000 de profesori se titularizau pe acest articol de lege și că, anul acesta, în jur de 2.000 de profesori nu ar mai putea beneficia de această prevedere. “Încercăm să găsim o formulă care să schimbe durata contractului pe durată determinată într-un contract pe durata viabilității postului”, a afirmat ministrul Educației.

Andronescu a menționat că CCR a decis să declare acest articol neconstituțional pentru că “nu a fost cineva” care să-l explice suficient.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here