Despre stele și destin de om, profesor și muzician

0

Se spune că noi oamenii avem nevoie în permanență de lucruri în care să credem pentru a trece mai ușor prin viață, pentru a ne păstra sufletul curat, pentru a rămâne buni.

Tocmai din acest motiv, de-a lungul timpului oamenii și-au creat tot soiul de contexte în care le-au atribuit anumitor lucruri sau fenomene puterea de a ne influența destinul.

De altfel, se spune că atunci când zărim pe cer o stea căzătoare aceea este o stea norocoasă, ne punem o dorință și se va îndeplini.

De asemenea auzim des afirmația “S-a născut sub o stea norocoasă”. Să fie oare adevărat? Daca da, ei bine, pot spune că am fost călăuzită de o stea norocoasă în momentul în care la vârsta de doar 4 ani începeam să fiu fascinată de micul pian de jucărie pe care îl primisem în dar de Crăciun de la părinții mei.

Doi ani mai târziu începeam studiul pianului, 20 de ani mai târziu absolveam facultatea de muzică, iar acum predau acest instrument. Aici cu siguranță pot spune că a fost vorba de noroc.

Citiți mai multe AICI

Destin influențat de energii pozitive sau negative

Că există sau nu stele norocoase care veghează asupra noastră, nu știu, dar cu siguranță cred că există energii pozitive și energii negative pe care le atragem asupra noastră, care ne pot influența mai mult sau mai puțin destinul. Un om bun și optimist va atrage întotdeauna energie pozitivă asupra-i, această energie, canalizată în direcțiile bune și folosită în momentele oportune va declanșa o serie de reacții benefice, și vor ajuta persoana respectivă să realizeze tot ce își propune. La polul opus, o persoană negativistă va atrage de partea sa energiile negative și avea de suferit, considerându-se ghinionistă.

Acum, rămâne la latitudinea noastră dacă considerăm veridice aceste afirmații privitoare la stelele norocoase, sau suntem de părere că norocul ni-l construim singuri. Cert este, că undeva acolo, in infinitul univers, ceva sau cineva complotează pentru reușitele noastre, sau din contră, ne pedepsește atunci când e cazul. Voi credeți în steaua voastră norocoasă?

Scris de Andreea Dragu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here