marți, 10 decembrie 2024

CELE MAI CITITE

Ultimă oră: Marea Britanie continuă să acorde împrumuturi pentru studenții străini

Studenții români care studiază sau vor să studieze în Marea Britanie pot să respire ușurați încă o dată. Astăzi Guvernul Britanic a anunțat că  va continua politica de acordare a împrumuturilor de studii pentru cetățenii europeni și pentru anul academic 2017-2018.

Măsura vine în completarea declarațiilor oficialilor britanici după momentul BREXIT, când i-au asigurat pe tinerii care voiau să studieze în Marea Britanie, că cel puțin pentru anul în curs situația nu se va schimba. Această decizie sublinează faptul că studenții care vor aplica la universități din Marea Britanie până în 2018, vor primi împrumuturi și burse pe toată durata studiilor, chiar dacă în această perioadă Marea Britanie va părăsi formal UE.

Peste 90% din studenții români din Marea Britanie beneficiază de aceste finanțări

„Deși a fost amânată ceva vreme, noi așteptam această decizie în urma semnalelor primite de la partenerii noștri din Marea Britanie. De altfel, în toată această perioadă, am încercat să-i informăm pe tinerii români și familiile lor că situația va avea o rezolvare pozitivă în ceea ce privește studiile în Marea Britanie, fapt subliniat și de universitățile prezente în România la târgurile World Education, pe care le-am organizat recent. Astfel și pentru anul academic 2017 – 2018 tinerii vor continua să beneficieze de sprijin guvernamental în valoare de 9000 de lire sterline pentru programele de licență, pentru întreaga perioadă de studii. În prezent peste 90% din studenții români care studiază în Marea Britanie beneficiază de această schemă de finanțare”, declară Ana Maria Papp, Manager Departament Universități în Străinătate, IntegralEdu.

Citește și Juriştii români: „BREXIT-ul nu afectează procedura de recunoaștere a diplomelor pentru studenții din străinătate”

Oficialii britanici care a făcut astăzi anunțul au arătat că încă din luna iunie, după momentul referendumului, guvernul s-a asigurat că vor exista fonduri pentru acoperirea nevoilor de finantare a studenților europeni care învață deja, dar și a celor care vor aplica anul acesta.

- Publicitate -

Cine poate primi finanțări pentru taxa de școlarizare din partea Marii Britanii

Conform condițiilor actuale privind finanțările, studenții europeni sunt eligibili să primească împrumuturi pentru taxa de școlarizare pentru studii de licență, dacă au fost rezidenți în Spațiul Economic European în ultimii 3 ani, înainte de începerea studiilor.

Cetățenii europeni care au locuit în ultimii 5 ani pe teritoriul Regatului Unit sunt de asemenea eligibili pentru sprijinul oferit adițional dar și pentru împrumutul oferit pentru programele de master.

Similar, conform legii UE, studenții europeni se vor încadra pentru aceeași taxa de școlarizare ca și studenții britanici. Studenții non-europeni sau internaționali nu au încadrate taxele de școlarizare în acest plafon, ca și până acum, a declarat Ministrul de Stat pentru Educație, Jo Johnson.

Sursă foto: www.tes.com

 

- Publicitate -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ARTICOLE POPULARE