Creșele și grădinițele introduc camerele video de supraveghere

0

Deputatul Ovidiu Raetchi prevede un proiect de lege prin care solicit introducerea obligatorie a camerelor video-audio de supraveghere în creșe și grădinițe, pentru a preveni abuzurile asupra copiilor.

„Toate unitățile în care se oferă servicii de educație timpurie și funcționează în regim de creșă, unitate antepreșcolară și preșcolară din mediul privat sau de stat au obligația dotării incintei și sălilor de clasă cu camere de supraveghere video și audio”, se arată în inițiativa legislativă. Părinții sunt de acord, însă experții în Educație spun că există și posibile efecte negative ale acestei măsuri. „În urmă cu trei ani, în București am avut o situație în care un părinte a dovedit cu probe video un abuz asupra copilului său, la grădiniță. Vorbim despre violență incalificabilă. A fost un scandal mediatic atunci, dacă îmi amintesc corect, au avut loc și rețineri în rândul angajaților grădiniței. Dar știți care e problema? Faptul că părintele care a dovedit fapta cu înregistrarea video a fost cercetat atunci, pentru accesarea fără drept a sistemului informatic! Camerele erau pentru uzul intern al grădiniței private, nu pentru părinți”, a explicat Raeţchi pentru „Adevărul”.

Deputatul a precizat că există un gol legislativ și că trebuie intervenit, „pentru că au loc abuzuri asupra celor mici, dar ele nu pot fi probate decât prin improvizații ale părinților, care nu rezistă întotdeauna în fața instanțelor. Și ce se întâmplă dacă părinții nu văd, nu suspectează sau nu pot dovedi astfel de lucruri?”, a precizat Raeţchi.

Supravegherea video asigură siguranța copilului și liniștea părintelui?

În urma mai multor scandaluri mediatice pe această temă, părinții din întreaga țară au declarant că sunt în favoarea acestei măsuri, susținând că supravegherea video în camerele unde are loc procesul educațional i-ar face să fie mai liniștiți cu privire la riscurile ca proprii copii să fie supuși unor abuzuri. „Sunt de acord cu această măsură. Ar fi util pentru că din ce văd la TV – atâtea cazuri de copii bătuți și abuzați psihic – mă îngrozesc și mă revolt. E necesară mai ales supravegherea audio, pentru a fi clar tot ce se întâmplă în creșe și grădinițe. M-aș simți mai bine știind că băiatul meu e supravegheat video-audio la grădiniță”, a spus Laura Sdreală, mama unui băiețel de 4 ani, din Vâlcea.

Pe de altă parte, experiența anterioară implementării acestei măsuri, a aratat că pot exista o serie de efecte negative neprevăzute. Cătălina Balint, proprietarul unei grădinițe private din Capitală spune că a renunțat la a le permite părinților accesul în timp real la sistemul de supraveghere, susținând că relația „de încredere” dintre dascăl și părinte fusese transformată într-una de „control și supraveghere”.

Citește și Psiholog criminalist despre educația copiilor: ,,nu trebuie să lipsească admonestarea și mica corecție”

„Acest sistem este invaziv și s-a dovedit a fi ineficient, dacă nu chiar nesănătos. Inițial părinții au fost de acord cu acesta, și poate părea normal, pentru că pare a crește gradul de transparența în relația dintre părinte și dascăl/educator. În urmă cu un an am decis însă că nu e ok să-l menținem, pentru că nu numai că nu a sporit încrederea între părinte și educatori, dar a transformat această relație într-una bazată pe frică și control. O relație ce ar trebui să fie una de parteneriat și cooperare, a fost transformată într-una de supraveghere. În al doilea rând, am considerat că rolul nostru nu este acela de a distinge între plângerile cu o bază mai degrabă subiectivă a unor părinți, «de ce copilul meu a stat în colț, de ce nu a primit jucăria aia etc.». Am considerat că este mai bine să ne concentrăm asupra intereselor copiilor. Cred că urmările unei astfel de măsuri vor fi negative în ceea ce privește încrederea ce trebuie să existe între dascăl și părinte”, a declarat aceasta.

Deputatul Ovidiu Raetchi admite că această măsură va presupune eforturi suplimentare din partea grădinițelor, dar că acestea sunt justificate de siguranță suplimentară pentru copii. „E clar că numai filmarea probează o suspiciune de violență și e clar că numai filmarea poate descuraja persoanele (foarte puține, sper) dispuse să agreseze un copil. Și atunci ce alegem? Ce e mai important? Avem dovada că există un fenomen de acest tip în grădinițe, nu e un moft iar eu am făcut acest proiect la solicitarea unor părinți aflați în această situație”, a mai spus acesta.

Siguranța copiilor aduce și aspecte negative?

Cadrele didactice spun că proiectul de lege ar putea scoate la iveală alte aspecte negative ale sistemului. „Așa poate vor vedea și părinții cum este să stea înghesuiți  câte 35-40 de copii, în loc de 20, câți ar trebui înscriși legal; că nu au loc la măsuțe și inventăm noi modalități de a ne organiza. E bine ca lumea să vadă cum este să doarmă câte doi copii în pat, pentru că părinții sunt foarte amabili când vin să înscrie copiii la o unitate, nu-i interesează numărul mare de copii, iar apoi încep cu toate nemulțumirile. Deci să se bage camere video, să vadă și ei realitatea din învățământ”, a spus o învățătoare din Otopeni.

Sursa: adev.ro/purgje

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here