Cele 4 situații în care părinții au acces în școli, potrivit noii legi a Educației. Profesorii nu pot fi deranjați în timpul orelor de curs

1
trauma, educatie
Părinții pot intra în incinta școlilor și grădinițelor dacă au fost programați pentru o discuție cu un profesor sau cu directorul unității de învățământ, după cum prevede Legea învățământului preuniversitar. Vezi mai jos, în articol, care sunt cele situații în care părinții au acces în școli.

Articolul 223 – „(2) Accesul părinților/tutorilor/reprezentanților legali ai beneficiarilor primari este permis în incinta unităților de învățământ, în concordanță cu procedura de acces prevăzută în regulamentul de organizare și funcționare al unității, dacă:

a) a fost solicitat/a fost programat pentru o discuție cu un cadru didactic sau cu directorul/directorul adjunct al unității de învățământ;

b) desfășoară activități în comun cu cadrele didactice;

c) depune o cerere/alt document la secretariatul unității de învățământ;

d) participă la acțiuni organizate de părinți, aprobate de conducerea unității de învățământ”, conform Legii învățământului preuniversitar.

În Legea Educației Naționale nr. 1/2011 nu sunt prevederi în legătură cu accesul părinților în școli și grădinițe, ci doar în Regulamentul-cadru de organizare și desfășurare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP).

Descoperă și: Profilul absolventului de liceu ar trebui aprobat în septembrie, potrivit unui proiect al Ministerului Educației

În varianta pe surse a proiectul de lege era menționat că „accesul părinţilor/tutorilor/reprezentanţilor legali ai beneficiarilor primari este permis în incinta unităţilor de învăţământ numai în situaţia în care sunt invitaţi sau convocaţi, precum şi în situaţii de urgenţă. Această prevedere a fost ulterior eliminată”.

În continuare, profesorii nu pot fi deranjați în timpul orelor de curs:

Articolul 223 – (1) Personalul didactic de predare are dreptul la siguranță în exercitarea actului educațional și nu poate fi perturbat în timpul desfășurării activității didactice.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), nu se consideră perturbare a cadrelor didactice în timpul desfășurării activității didactice intervenția autorităților care coordonează sistemul național de învățământ și/sau publice, în situațiile în care sănătatea fizică sau psihică a beneficiarilor primari ori a personalului este pusă în pericol în orice mod, conform constatării personalului de conducere, sau în timpul exercițiilor de alarmare pentru situații de urgență.”

Ce scrie în ROFUIP despre accesul părinților în școli

La articolul 159, Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar stabilește în ce condiții are acces părintele în incinta unității de învățământ.

„Art. 159. — (1) Părintele sau reprezentantul legal al copilului/elevului are acces în incinta unității de învățământ în concordanță cu procedura de acces, dacă:

  • a) a fost solicitat/a fost programat pentru o discuție cu un cadru didactic sau cu directorul/directorul adjunct al unității de învățământ;
  • b) desfășoară activități în comun cu cadrele didactice;
  • c) depune o cerere/alt document la secretariatul unității de învățământ;
  • d) participă la întâlnirile programate cu educatorul puericultor/educatoarea/învățătorul/institutorul/profesorul pentru învățământ preșcolar/primar/profesorul diriginte;
  • e) participă la acțiuni organizate de asociația de părinți.

(2) Consiliul de administrație are obligația stabilirii procedurii de acces al părinților sau reprezentanților legali în unitățile de învățământ.”

Sursa: edupedu.ro 

un comentariu

  1. […] Părinții pot intra în incinta școlilor și grădinițelor dacă au fost programați pentru o discuție cu un profesor sau cu directorul unității de învățământ, după cum prevede Legea învățământului preuniversitar. Vezi mai jos, în articol, care sunt cele situații în care părinții au acces în școli.… Cititi mai multe aici: Cele 4 situații în care părinții au acces în școli, potrivit noii legi a Educației. Profesori… […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here