Campanie pentru o viață sănătoasă în 60 de școli din București

2

Elevii din clasele primare din 60 de școli din București au participat, în perioada octombrie – noiembrie, la o campanie de educație pentru o inimă și o viață sănătoasă, organizată de Societatea Română de Cardiologie, alături de Inspectoratul Școlar.

Potrivit unui comunicat de presă, medicii cardiologi au transmis elevilor din clasele I-IV, cu sprijinul învățătorilor, informații esențiale despre ce anume înseamnă o viață sănătoasă, cum ne putem proteja inima la orice vârstă și ce trebuie să facem pentru a avea un stil de viață sănătos: o alimentație echilibrată, eliminarea consumului de tutun și activitate fizica zilnică.

„Nu doar elevii au fost ținta campaniei, ci și părinții lor. Pornind de la premisa că orice părinte își dorește să fie alături de copilul său pentru cât mai mult timp, cardiologii au transmis și adulților îndemnul de a fi responsabili cu inima și sănătatea lor”, se arată în comunicat.

Citește și Reușită revoluționară. Primii nou-născuți modificați genetic

În perioada campaniei, elevii au făcut echipă cu părinții lor într-un un concurs de desene cu tema „Fă o promisiune inimii tale! Promite-i sănătate!”. Peste 250 de desene realizate în „co-producție” de copii și părinți au fost înscrise în concurs, fiind desemnați câștigătorii.

„Am vrut să marcăm Ziua Mondială a Inimii și să motivăm atât copiii, cât și părinții să învețe ce anume înseamnă un stil de viață sănătos și să facă o schimbare în bine în stilul lor de viață, pentru a-și proteja inima. Suntem bucuroși că am reușit să avem sprijinul Inspectoratului Școlar București și sperăm ca această competiție să devină în viitor parte a programului național de educație pentru sănătate pentru copii, prin care să formăm generații viitoare de adulți mai sănătoși”, a spus prof. dr. Dragoș Vinereanu, președinte al Societății Române de Cardiologie, la ceremonia de premiere a câștigătorilor.

Elevii au fost recompensați cu premii care să-i ajute să pună în practică sfaturile medicilor cardiologi pentru o viață sănătoasă: locul III – câte un skateboard, locul II – câte o trotinetă, locul I – câte o bicicletă.

În România, bolile cardiovasculare reprezintă cauza numărul 1 a mortalității

Potrivit statisticilor, 1 din 10 oameni cu vârsta între 30 și 70 de ani moare prematur din cauze generate de bolile cardiovasculare. Mai mult de 80% dintre aceste decese premature ar putea fi evitate sau amânate prin campanii de conștientizare, prin programe naționale de screening al factorilor de risc, prin diagnostic precoce și tratament de specialitate eficient.

„În țara noastră, bolile cardiovasculare reprezintă cauza numărul 1 a mortalității, cu peste 60% din totalul deceselor înregistrate la nivel național. Ne-am propus să informăm, să educăm și mai ales să motivăm românii să își păstreze inima sănătoasă. Îi îndemnăm să facă o promisiune pentru inima lor și pentru inimile celor dragi, o promisiune de sănătate. Prin optimizarea stilului de viață, putem reduce riscul apariției sau al agravării bolilor cardiovasculare, putem reduce riscul de infarct miocardic și de accident vascular cerebral și ne putem îmbunătăți calitatea vieții. Putem cu toții trăi mai mult, mai bine și mai frumos dacă ne păstrăm inima sănătoasă”, atrage atenția prof. dr. Dan Gaiță.

2 comentarii

  1. […] Elevii din clasele primare din 60 de școli din București au participat, în perioada octombrie – noiembrie, la o campanie de educație pentru o inimă și o viață sănătoasă, organizată de Societatea Română de Cardiologie, alături de Inspectoratul Școlar. Potrivit unui comunicat de presă, medicii… Cititi mai multe aici: Campanie pentru o viață sănătoasă în 60 de școli din București […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here