Andronescu: Nu trebuie să mai trecem de 25 de elevi în clasă

3

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat că este necesară implementarea unei măsuri în sistemul educațional românesc – numărul de elevi într-o clasă să nu mai depășească 25.

„Școlile din România se depopulează în sensul că sunt copii din ce în ce mai puțini în școli. Atunci trăim următorul fenomen – și datorită faptul că școala românească este polarizată – adică sunt școli cu performanțe foarte bune (…) și școli cu performanțe slabe – părinții fac o presiune pe școlile bune. Suntem în situația ca în școlile care se depopulează să avem puțini elevi și să avem foarte mulți elevi, 30-35 în clasă, în școlile foarte bune. Încercăm să găsim soluții în așa fel încât să nu mai ajungem aici. Și am început de acum, pentru că în curând, probabil săptămâna aceasta, vom avea cifra de școlarizare pentru anul următor aprobată, să nu mai trecem dincolo de 25 de elevi în clasă. Este o măsură care este posibilă în sistemul românesc de învățământ și după părerea mea este absolut necesară”, a spus Ecaterina Andronescu la Realitatea TV.

Citește și Sindicatele din învățământ, după ce profesoara înjunghiată a fost găsită vinovată: „Este inadmisibil”

Ministrul a mai declarat că în acest an se va dubla numărul de locuri la școlile profesionale: „Se dublează pentru că angajatorii au cerut dublarea acestor locuri din nevoia rezultată de pe piața forței de muncă”.

3 comentarii

  1. […] Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat că este necesară implementarea unei măsuri în sistemul educațional românesc – numărul de elevi într-o clasă să nu mai depășească 25. “Școlile din România se depopulează în sensul că sunt copii din ce în ce mai puțini în școli.… Cititi mai multe aici: Andronescu: Nu trebuie să mai trecem de 25 de elevi în clasă […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here