Sindicatele din învățământ, după ce profesoara înjunghiată a fost găsită vinovată: „Este inadmisibil”

3

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) condamnă decizia membrilor comisiei de cercetare din cadrul Colegiului „Spiru Haret”, din Ploiești, care consideră că profesoara înjunghiată în fața cancelariei se face vinovată de nerespectarea Regulamentului de Organizare și Funcționare. FSLI solicită Ministerului Educației Naționale să intervină în acest caz.

„Este inadmisibil să i se impute faptul că nu a supravegheat intrarea în unitatea de învățământ alături de portar. Cum ar fi schimbat situația de fapt, deosebit de gravă, dacă profesoara ar fi fost la intrare? Agresorul nu și-ar fi continuat planul? Oare, membrii comisiei nu ar trebui să aibă un alt obiectiv, respectiv acela prin care să dispună toate măsurile prin care un astfel de incident să nu mai aibă loc? Solicităm pe această cale Ministerului Educației Naționale să intervină în acest caz în care, din păcate, cadre didactice din acea unitate de învățământ demonstrează nu doar superficialitate, ci lipsă de empatie față de propria lor colegă aflată într-o situație de o gravitate ieșită din comun și un total dezinteres față de problema reală: o profesoară a fost înjunghiată într-o unitate de învățământ!”, susțin reprezentanții FSLI, într-un comunicat remis vineri AGERPRES.

FSLI atrage atenția tuturor angajaților din învățământ, dar și opiniei publice și factorilor de decizie din această țară, asupra unei situații extrem de grave cu care se confruntă întregul sistem de învățământ

„Angajații din învățământ sunt vulnerabili în acest moment în fața oricărei forme de agresivitate care se poate petrece în orice unitate de învățământ, fără să se poată apăra direct. Unitățile de învățământ au fost transformate, din cauza legislației care, fie nu se aplică, fie are mari lacune, în spații în care violența nu poate fi prevenită sau pedepsită. Avem, prin exemplul oferit de membrii comisiei de cercetare din cadrul Colegiului ‘Spiru Haret’ – Ploiești, dovada clară a unor oameni care nu știu să vadă dincolo de prevederile unui regulament, situația reală: o colegă a fost înjunghiată în fața cancelariei – un precedent extrem de periculos care ne transformă pe toți în victimele unui sistem cu probleme grave de percepție , dar și de aplicare a unor hotărâri”, menționează liderii FSLI.

Nu în ultimul rând, sindicaliștii din învățământ susțin că existența unor regulamente de organizare și funcționare a unităților de învățământ „prost concepute și prost aplicate” nu face altceva decât să adâncească această criză privind protecția cadrelor didactice și a elevilor în incita spațiilor școlare.

„Lipsa unei solidarități în fața actului de agresiune, pasivitatea și rea-voința, ne transformă pe toți în complici ai agresorilor”, mai spun reprezentanții FSLI.

Citește și Bullying-ul ia amploare în școlile din România

În acest context, Federația sindicală cere Ministerului Educației Naționale, Guvernului României și Parlamentului, constituirea de urgență a unei comisii speciale care să găsească soluții concrete și care pot fi aplicate imediat pentru combaterea actelor de violență din școli. „Federația noastră va iniția o petiție, cu strângere de semnături, prin care vom cere modificarea legii privind siguranța și securitatea unităților de învățământ”, se mai arată în comunicat.

Pe 29 ianuarie 2019, o profesoară de la un liceu din Ploiești a fost înjunghiată în fața cancelariei cu un cuțit, în abdomen, iar agresorul ar fi un fost elev al unității de învățământ.

Cel care a comis fapta are 22 de ani și ar fi fost exmatriculat anterior din această unitate de învățământ, el fiind în stare de ebrietate la momentul comiterii infracțiunii. După comiterea faptei, tânărul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

3 comentarii

  1. […] Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) condamnă decizia membrilor comisiei de cercetare din cadrul Colegiului „Spiru Haret”, din Ploiești, care consideră că profesoara înjunghiată în fața cancelariei se face vinovată de nerespectarea Regulamentului de Organizare și Funcționare. FSLI solicită Ministerului Educației Naționale să intervină în… Cititi mai multe aici: Sindicatele din învățământ, după ce profesoara înjunghiată a fost găsită vinovată: „Est… […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here