Opt universități din țară organizează 20 de programe de vară de tip punte pentru liceeni

0
lege-programe-ministerul-educatiei-nationale-universități-obiective-fomare-consultare

Opt instituții de învățământ superior de stat derulează, în perioada iulie – septembrie 2017, 20 de programe de vară de tip punte pentru mai mult de 1.000 de elevi, prin Schema de Granturi Competitive pentru universități din cadrul proiectului ROSE, informează Ministerul Educației.

Principalii beneficiari ai acestor programe sunt elevii aflați în situații de risc (trăiesc în familii cu venituri mici, aparțin minorităților naționale, locuiesc în zone rurale sau alte zone în care nu există școli în proximitate, au unul sau ambii părinți în străinătate sau au cerințe educaționale speciale), care provin din licee de stat eligibile pentru obținerea de granturi în cadrul Schemei de granturi pentru licee, în special cei din clasele terminale de liceu.

Activitățile din cadrul programelor

„Activitățile organizate în special în campusuri oferă acestor elevi o experiență universitară timpurie, menită să îi familiarizeze cu mediul academic și să inițieze o dezvoltare a abilităților relevante pentru succesul în învățământul superior”, susțin organizatorii, potrivit sursei citate.

În cadrul celor 20 de programe elevii pot participa la activități legate direct de viața universitară în general, dar și la activități legate de specificul facultăților implicate sau de cunoaștere a orașului în care urmează să studieze. Acestea cuprind ateliere de lucru, vizite de studiu, competiții sportive, evenimente culturale etc.

Durata unui program este cuprinsă între două și trei săptămâni. „Este important de menționat că se acordă o atenție deosebită siguranței și securității liceenilor participanți. Astfel, spre exemplu, este solicitat acordul scris al părinţilor/tutorilor legal instituiţi, iar elevii sunt informați și instruiți în legătură cu regulile ce trebuie respectate”, se subliniază în comunicat.

Universitățile participante

Informații detaliate despre cele 20 de programe de vară pot fi obținute de la universitățile beneficiare folosind următoarele coordonate: Universitatea Politehnica Timișoara (0256/403.291, etcsi@upt.ro), Universitatea de Vest din Timișoara (0256/592.694, tiberia.lazarut@e-uvt.ro), Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timişoara (0256/277.441, 0256/277.069, ccoc@usab-tm.ro), Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (0264/405.300 int. 5116, rose.sv@ubbcluj.ro), Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (0264/401.328, electrosummerutcn@gmail.com), Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (0336/130.108, stefan.balta@ugal.ro), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (0232/201.293, radu.robota@uaic.ro) și Universitatea din Craiova (0251/413.102, roseucv@incesa.ro).

 

Citește și: Aur și argint pentru elevii români la două olimpiade internaționale

 

Până la finalul Schemei de Granturi Competitive pentru universități – Programe de Vară (SGU-SV) din cadrul proiectului ROSE (2020), se estimează un număr de peste 10.000 de elevi – beneficiari prin intermediul a 640 de programe de vară de tip punte. Apelul la propuneri de subproiecte din runda a II-a va fi lansat în luna noiembrie a acestui an, urmând ca activitățile să se desfășoare în perioada mai – septembrie 2018.

Proiectul privind Învățământul Secundar (Romania Secondary Education Project/ROSE), în valoare totală de 200 de milioane de euro, este finanțat integral de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), în baza Legii nr. 234/2015 pentru ratificarea Acordului de Împrumut (Proiectul privind învățământul secundar) între România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la Washington în 17 aprilie 2015, și se desfășoară în intervalul 2015 – 2022.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here