24% – rata de promovare așteptată pentru sesiunea a doua de Bacalaureat

0

Mediile la examenul de Bacalaureat au înregistrat o creștere în ultimii trei ani, față de perioada dezastruoasă 2011-2014, după introducerea supravegherii video și a noilor reguli.

Rata de promovabilitate puțin mai scăzută, în prima sesiune din acest an, față de cea de anul trecut, nu este relevantă, iar situația de după cea de-a doua sesiune va arăta că traversăm o perioadă fără schimbări de structură a educației, spune chiar ministrul Educației, Valentin Popa. Modificările pe care le pregătise fostul ministru, Liviu Pop, au fost eliminate, în așteptarea unei noi legi, coerente.

Cea de-a doua sesiune de Bacalaureat din acest an se va desfășura fără modificări, față de anii precedenți. Anul trecut, fostul ministru, Liviu Pop, lansase ideea de a introduce a treia sesiune de Bacalaureat și de a găsi soluții pentru un examen diferențiat, dar toate aceste modificări au fost eliminate, deocamdată, până se va face o analiză corectă a situației și se va stabili o formă coerentă a viitoarei Legi a Educației.

„Nu mai este valabilă propunerea introducerii celei de-a treia sesiuni de Bacalaureat. Nu este nimic deosebit anul acesta. Fostul ministru a avut mai multe idei, inclusiv cea a bacalaureatului pentru românii de pretutindeni, însă mai trebuie analizate metodele prin care s-ar putea face aceste schimbări. În privința bacalaureatului diferențiat, încă mai analizăm această problemă. Încercăm să stabilim în primul rând cui îi folosește acea diplomă de bacalaureat diferențiat. Dacă aveau nevoie de bacalaureat pentru a se putea înscrie la cursuri de calificare, deja am rezolvat această problemă, împreună cu Ministerul Muncii, astfel încât să poate face cursuri de calificare și cei care nu au bacalaureatul. Este o problemă care poate fi corectată foarte ușor printr-un ordin comun de ministru”, a declarat ministrul Educației, Valentin Popa.

Citește și Astăzi începe a doua sesiune a examenului de Bacalaureat

La probele de examen sunt așteptați 45.052 de candidați, dintre care 28.488 sunt din promoția 2017-2018, iar 16.564 provin din promoțiile anterioare. Din 2015, rata de promovare la sesiunea de toamnă a fost în jur de 24%, ceea ce se așteaptă și în acest an.

„Nu avem așteptări deosebite, pentru că generațiile sunt aproximativ la fel, nu s-au făcut investiții majore în resursa umană și în programe de reducere a abandonului școlar. Astfel de așteptări putem avea după primii cinci ani de la introducerea unor investiții masive în Educație. Până atunci, diferențele sunt doar conjuncturale”, a declarat Valentin Popa, ministrul Educației.

Rezultatele se vor afișa pe site-ul bacalaureat.edu.ro, pe 1 septembrie, până la ora 12.00, iar în aceeași zi vor putea fi depuse contestațiile, între orele 12.00 și 16.00. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 6 septembrie.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here