Ziua Internaţională a Cărţii, dedicată anul acesta librăriilor

0

Ziua Internaţională a Cărţii, marcată pe 23 aprilie, va fi dedicată anul acesta libăriilor, spaţii culturale simbolice şi vitale pe piaţa de carte.

Institutul Cervantes din Bucureşti a pregătit un program cultural consistent pentru a marca Ziua Internaţională a Cărţii.

Dacă în 2020, evenimentul a fost un prilej de a sărbători cartea prin lecturi publice din opera lui Miguel de Cervantes, susţinute de personalităţi ale vieţii diplomatice şi culturale, şi printr-un gest de recunoştinţă adresat editorilor şi cititorilor români, sub „umbrela” unui vechi obicei spaniol, Sant Jordi, programul de anul acesta este dedicat celebrării librăriilor fizice.

Iniţiativa de a sărbători librăriile, punte de legătură în lanţul de carte, între autori, editori şi cititori, include o serie de activităţi care se vor desfăşura de-a lungul întregii zile.

Începând cu ora 11.00 şi până la ora 17.00, membrii echipei Institutului Cervantes din Bucureşti vor fi librari, ajutând la promovarea cărţilor, cu un accent special pe operele autorilor de limba spaniolă şi limbi co-oficiale din Spania, pentru care va fi creat un colţ special. Spaţiul care găzduieşte acest proiect este Librăria Humanitas de la Cişmigiu, vecin al Institutului Cervantes din Bucureşti.

Vezi și Mai multe manuscrise ale lui Mircea Eliade au ajuns la Academia Română

Programul dedicat Zilei Internaţionale a Cărţii include şi un eveniment-supriză creat pentru a celebra munca traducătorilor de limba spaniolă şi, implicit, a editorilor. Anunţul va fi făcut la ora 12.00, pe pagina de Facebook a Institutului Cervantes din Bucureşti, de Jiménez-Zumalacárregui.

Institutul Cervantes

Institutul Cervantes din Bucureşti, deschis în 1995, este unul dintre cele peste 90 de centre de pe cinci continente ale Institutului Cervantes din Spania, fiind principalul loc de popularizare a culturii spaniole în Capitală. Înfiinţat la Madrid în 1991, Institutul Cervantes, ce poartă numele unuia dintre cei mai cunoscuţi scriitori iberici, are ca scop declarat promovarea şi predarea limbii spaniole şi a face cunoscută cultura Spaniei şi a ţărilor de limba spaniolă.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here