”Zilele Educației Medicale” încep azi la UMF ‘Carol Davila’

1

În perioada 29 martie – 7 aprilie se desfășoară cea de-a XII-a ediție a evenimentului „Zilele Educației Medicale” și sunt așteptați să participe 800 de studenți mediciniști. Evenimentul este organizat de Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB) la Palatul Facultății de Medicină din București (Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Carol Davila’).

Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, manifestările se vor desfășura anul acesta pe parcursul a 10 zile, iar participarea va fi gratuită pentru toți studenții înscriși.

„Acest proiect a luat naștere din dorința studenților la Medicină de a le oferi colegilor din toți anii de studiu oportunitatea de a avea acces la o educație complementară ariei curriculare standard. Astfel, colegii noștri pot participa, la alegere, la o conferință, un workshop și o activitate de educație medicală, dintr-o paletă largă de evenimente: 9 conferințe, 40 de workshop-uri și 20 de activități de educație medicală”, a declarat Rareș Băloi, președintele SSMB, citat în comunicatul de presă.

Citește și Game World oferă burse pentru studii aprofundate studenților la Psihologie

Organizatorii afirmă că activitățile de educație medicală fac parte dintr-un concept introdus recent în tematicile internaționale, care facilitează procesul de învățare și dezvoltarea pluridisciplinară atât individuală, cât și a grupurilor.

„Zilele Educației Medicale” reprezintă mai mult decât un congres – o experiență

„De-a lungul timpului, ZEM a devenit mai mult decât un congres – a devenit o experiență. Ne încurajăm colegii să vină în contact cu mediul academic, dorim să le captăm interesul și să stimulăm curiozitatea, dorința de a ști”, a mai spus președintele SSMB.

„Zilele Educației Medicale” este un proiect realizat de studenți pentru studenți, în cadrul Departamentului pentru Educație Medicală (Standing Committee on Medical Education) din cadrul FASMR și a fost inițiat la nivel local în 2008 de către SSMB și implementat din anul 2010 la nivel național, în Universitățile de Medicină partenere din Cluj, Craiova, Iași, Sibiu, Târgu Mureș și Brașov.

un comentariu

  1. […] În perioada 29 martie – 7 aprilie se desfășoară cea de-a XII-a ediție a evenimentului “Zilele Educației Medicale” și sunt așteptați să participe 800 de studenți mediciniști. Evenimentul este organizat de Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB) la Palatul Facultății de Medicină din București… Cititi mai multe aici: ”Zilele Educației Medicale” încep azi la UMF ‘Carol Davila’ […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here