Vizitele la muzeu pot prelungi viața

0

Vizitele regulate la muzee, galerii de artă, teatru şi concerte pot prelungi viaţa, sugerează o cercetare realizată în Marea Britanie, citată miercuri de Press Association.

Un studiu recent, la care au participat 6.710 de persoane, a concluzionat că persoanele care intră în contact cu arta la câteva luni sau mai des prezintă o reducere cu 31 de procente a riscului de deces prematur.

Chiar şi în cazul persoanelor care s-au bucurat de activităţi culturale mai rar – o dată sau de două ori pe an – a fost observat un risc redus cu 14 procente de deces în perioada medie de monitorizare de 12 ani, în comparaţie cu indivizii care nu au intrat în contact cu evenimente artistice sau culturale.

Rezultatele s-au menţinut chiar şi atunci când au fost luaţi în considerare factori susceptibili să influenţeze aceste rezultate (starea civilă, statutul profesional, nivelul de trai, educaţia sau grupurile sociale).

Pentru acest studiu publicat în jurnalul ştiinţific British Medical Journal (BMJ) participanţilor li s-a solicitat să menţioneze cât de frecvent au intrat în contact cu arta şi evenimentele culturale.

Citește și Muzeul Automobilistic din Malaga – mașini de colecție cu 7 euro intrarea

La studiu au participat persoane cu vârste peste 50 de ani – vârsta medie de 66 ani – 54% fiind femei.

Cercetătorii de la University College London au concluzionat: ”Implicarea în arte receptive ar putea prezenta o asociere protectoare cu longevitatea în cazul adulţilor mai în vârstă. Această asociere s-ar putea explica parţial prin diferenţe în ceea ce priveşte cogniţia, sănătatea mintală şi activitatea fizică între cei care se angajează în arte şi cei care nu fac acest lucru şi se menţine chiar şi atunci când modelul este ajustat în funcţie de anumiţi factori”.

Şi alte studii anterioare au relevat că persoanele care intră în contact cu artele îşi pot îmbunătăţi astfel starea fizică şi psihică, fiind observate beneficii în ceea ce priveşte depresia, demenţa, durerea cronică şi sindromul de fragilitate, notează Press Association.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here