Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti va organiza şi în acest an admitere la specializarea Inginerie Medicală, a declarat decanul facultăţii, Mircea Ionuţ Petrescu, precizând că în noul pentru an vor fi alocate 60 de locuri la această specializare.
Potrivit acestuia, admiterea la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor se va face prin concurs, pe bază de interviu şi un test grilă, în perioada 10 – 15 iulie 2017.
„Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor are această secţie care funcţionează de mai bine de 15 ani. Facultatea noastră organizează admitere pentru anul universitar 2017 – 2018 şi la specializarea Inginerie Medicală, pentru un număr de 60 de locuri, toate fără taxă, aceasta fiind capacitatea maximă aprobată de ARACIS. Această specializare nu a dispărut din cadrul UPB. Facultatea mai organizează admitere şi la alte trei specializări: Inginerie Economică, Ingineria Mediului, Ingineria Materialelor”, a subliniat Mircea Ionuţ Petrescu, citat de Agerpres.
Citește și: Un elev din Galați, pasionat de astronomie, a descoperit o nouă stea
Ministerul Educaţiei a pus în consultare publică proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/ programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2017 – 2018.
Sursă foto: www.upb.ro