miercuri, 4 decembrie 2024

CELE MAI CITITE

Universitatea Politehnică din Bucureşti lucrează cu Agenția Spațială Europeană

Universitatea Politehnică din București lucrează cu Agenția Spațială Europeană. Studenţi şi cadre didactice din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti vor colabora cu experţii Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) pe diverse teme de cercetare de interes comun.

„Universitatea Politehnica din Bucureşti dezvoltă noi proiecte inovative în domeniul ingineriei aerospaţiale, punând recent la dispoziţia studenţilor şi a cadrelor didactice unul dintre cele mai ample concepte din Europa – ESA Lab@UPB. Mai exact, noul concept, realizat în parteneriat cu Agenţia Spaţială Europeană, prevede ca studenţii Universităţii Politehnica din Bucureşti, împreună cu cadrele didactice, să colaboreze cu experţii Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) pe diverse teme de cercetare de interes comun, teme ce pot fi propuse atât de UPB, cât şi de ESA”, informează un comunicat de presă al UPB.

Astfel, în cadrul ESA Lab@UPB se vor desfăşura conferinţe, vizite, sesiuni de instruire şi formare în tematici inovatoare, conduse de către cadre didactice din UPB şi experţi ESA, cu scopul de a încuraja viitorii ingineri ai UPB să se implice în acest nou hub economic, dar şi să contribuie la formarea de noi competenţe, prin transferul de cunoştinţe acumulate prin studierea disciplinelor de bază.

Vezi și Luna are apă, poate deveni o ”haltă” pentru călătorii spațiale

- Publicitate -

„Pe lângă beneficiile unei colaborări directe cu ESA, structura îşi propune creşterea numărului de tineri implicaţi în cercetare, dezvoltarea de echipe, creşterea cercetării interdisciplinare prin alăturarea studenţilor şi profesorilor mai multor facultăţi, atragerea de fonduri nerambursabile prin proiecte de cercetare, dar şi implicarea industriei naţionale de resort în activităţile de cercetare/didactice”, afirmă sursa citată.

Conceptul ESA Lab@ a fost lansat de Agenţia Spaţială Europeană pentru a inspira viitorii ingineri să participe la activităţile paşnice de explorare a spaţiului şi a aplicaţiilor transversale rezultate din acestea, cum ar fi: telecomunicaţii, 5G, monitorizarea schimbărilor climatice, observarea Pământului, navigaţie prin sateliţi, securitate (cibernetică), inteligenţă artificială, dezvoltare sustenabilă, eHealth, Internet of Things, economie spaţială şi multe altele, în beneficiul ambelor organizaţii şi al societăţii civile.

De asemenea, vor fi adresate tematici precum aplicaţii spaţiale pentru a atinge obiectivele Dezvoltării Sustenabile ale Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Potrivit UPB, studenţii care vor face parte din proiect şi se vor implica în diverse teme de cercetare sunt afiliaţi la: Facultatea de Inginerie Industrială şi Robotică, Facultatea de Inginerie Aerospaţială, Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice, Facultatea de Energetică, Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei.

Vezi și Casoteca.ro/magazin/

- Publicitate -

2 comentarii

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ARTICOLE POPULARE