Universitatea ”Ştefan cel Mare” Suceava, cursuri de antreprenoriat pentru tinere mame

0
universitatea-stefa-cel-mare-suceava-inventii-brevete-osim-mame

O sută de mame cu vârste până în 29 de ani, din Suceava, care nu au un loc de muncă, vor urma cursuri de antreprenoriat şi competenţe digitale organizate de Universitatea ”Ştefan cel Mare” Suceava (USV).

Potrivit USV, pentru cea de a doua etapă de înscrieri la cursurile gratuite organizate prin proiectul „Mommypreurs”, 173 de mame au completat formularul pentru a participa la sesiunea de admitere. Dintre acestea, 102 au optat pentru cursurile de Competenţe Digitale şi 71 pentru cursurile de Antreprenoriat, iar după analiza formularelor de înscriere au fost selectate 100 de mame, dintre care 50 la Antreprenoriat şi 50 la Competenţe Digitale, începând cursurile în prima săptămână a lunii februarie.

„Am constatat cu bucurie că sunt foarte multe mămici care vor să iasă din zona de confort, să acumuleze informaţii noi sau să facă o schimbare în carieră şi nu oricând, ci într-o perioadă sensibilă a vieţii lor, aşa cum este concediul de maternitate. Pentru ele am decis să facem un efort şi, începând cu luna februarie, să pregătim câte două grupe de cursanţi pentru fiecare disciplină în parte şi nu câte una, aşa cum am stabilit iniţial”, a declarat managerul de proiect Ana Maria Cozgarea.

Pentru că o parte dintre mame n-au îndeplinit condiţiile esenţiale de eligibilitate pentru a fi admise la cursuri, în sensul că depăşeau vârsta maximă de 29 de ani sau aveau deja un serviciu, echipa Mommypreneurs a început să facă demersuri pentru ca finanţatorul proiectului să modifice criteriile, iar dacă se va obţine acordul vor putea fi admise la cursurile programate să înceapă în luna septembrie a acestui an.

Mommypreneurs organizează cursuri gratuite de Antreprenoriat şi Competenţe Digitale pentru mamele care au vârsta maximă de 29 de ani, se află în concediu de maternitate sau au terminat concediul, dar n-au reuşit să-şi găsească un loc de muncă.

Acest proiect este finanţat de Islanda, Lichtenstein şi Norvegia, prin Granturile Spaţiului Economic European (SEE) şi Norvegiene.

Proiectul a început în ianuarie 2019 şi va fi implementat timp de 24 de luni de către opt parteneri din şapte state europene, respectiv Cipru, Italia, Lituania, Polonia, Portugalia, România şi Spania.

România este reprezentată în consorţiu de USV, care va instrui şi susţine un grup ţintă format din 150 mame.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here