Universitatea de Medicină Târgu Mureş: Conferinţa Internaţională de Simulare şi Realitate Virtuală în Medicină

2
vr medicină

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş a anunţat, miercuri, că organizează, în premieră, Conferinţa Internaţională de Simulare şi Realitate Virtuală în Medicină, la Centrul UNiX.

 

„Evenimentul ştiinţific, care va avea loc în perioada 6 – 8 iulie 2023, este organizat sub egida Societăţii Române de Simulare Aplicată în Medicină, în parteneriat cu UMFST G.E. Palade Târgu Mureş, sub patronajul Academiei Române de Ştiinţe Medicale (…) Conferinţa este o noutate la nivel naţional şi reprezintă un pas necesar în alinierea pregătirii medicale la cele mai noi metode de învăţare medicală practicate în centrele de performanţă din întreaga lume. În cadrul evenimentului vor avea loc prelegeri, activităţi practice şi aplicative, demonstraţii şi posibilitatea de a lucra într-o realitate nouă ce îmbină armonios medicina cu tehnologia modernă”, a precizat UMFST Târgu Mureş, într-un comunicat de presă.

Primul Centru Naţional de Realitate Virtuală Aplicată în Medicină din cadrul Centrului UNiX al UMFST Târgu Mureş este un reper de învăţământ medical unic în România şi este una dintre cele mai spectaculoase investiţii ale universităţii. Centrul Naţional de Realitate Virtuală Aplicată în Medicină, coordonat de conf dr Cristian Boeriu, completează Centrul de Simulare şi Abilităţi Practice care funcţionează de 10 ani în universitate, dispune de spaţii destinate utilizării, în cadrul sesiunilor practice, a tehnologiei de realitate virtuală (VR), augmentată (AR) şi mixtă, menţionează sursa citată.

Vezi și Grădiniţele din Târgu Mureş şi împrejurimi, dotate cu 100 de biciclete în urma unei donaţii

„Unul dintre spaţiile Centrului Naţional de Realitate Virtuală Aplicată în Medicină este dotat cu un sistem inteligent de proiecţie panoramică, ce permite studenţilor participanţi la sesiunile VR, chiar dacă aceştia se află în afara mediului virtual, vizualizarea detaliată a exerciţiilor desfăşurate de cadrele didactice şi studenţii aflaţi în imersie totală.

O altă sală este amenajată similar unui salon de spital, aici desfăşurându-se sesiunile de realitate mixtă şi augmentată prin proiectarea, în mediul real, a unor holograme reprezentând pacienţi virtuali, vizibili prin intermediul unor ochelari speciali în care rulează o aplicaţie specifică (Holopatient)”, a arătat dr Cristian Boeriu, citat în comunicatul menţionat.

Conducerea UMFST Târgu Mureş susţine că acest centru dispune de cea mai nouă tehnologie în domeniul realităţii viturale, fapt ce va schimba viitorul învăţământului medical.

Între echipamentele de ultimă generaţie utilizate în cadrul Centrului Naţional de Realitate Virtuală Aplicată în Medicină, achiziţionate printr-un recent proiect PNRR câştigat de Universitate prin proiectul i-NEXT, se regăsesc ochelari de realitate augmentată şi mixtă Microsoft Hololens 2, dar şi aplicaţia HoloHuman, care utilizează holograme imersive în mărime naturală, ce permite cadrelor didactice şi studenţilor să exploreze regiuni anatomice ale corpului – 11 sisteme diferite şi peste 4.500 de structuri descrise şi etichetate.

De asemenea, a fost achiziţionată aplicaţia HoloPatient, care permite studenţilor să vizualizeze, să evalueze, să stabilească diagnosticul şi schemele de tratament pentru un mare număr de pacienţi cu tot atâtea patologii, prin simulări holografice ale unor scenarii standardizate de pacienţi, fiecare cu mai multe videoclipuri holografice care ilustrează diferite indicii vizuale şi simptome.

Pe lângă facilităţile de pregătire medicală, Centrul Naţional de Realitate Virtuală Aplicată în Medicină are spaţii de VR destinate programelor de studii din domeniile Arhitectură şi Inginerie, o sală în care se desfăşoară sesiuni de imersie totală în mediul virtual, prin utilizarea unor aplicaţii care permit învăţarea şi exersarea unor tehnici şi manopere medicale, precum şi crearea unor proiecte tehnice şi de arhitectură.

În cadrul UNiX, la etajul clădirii cu o suprafaţă de peste 2800 metri pătraţi, se află Centrul Academic de Examinare. Acesta dispune de cinci amfiteatre modulare multifuncţionale, însumând 468 de locuri, fiecare loc dotat cu tehnologie IT de ultimă generaţie (monitoare individuale Touch screen integrate, pliabile şi rotative, full HD, complet motorizate, de tip Dynamic 3) conectate la platforme de învăţare/e-learning şi de examinare, mai precizează comunicatul universităţii mureşene.

2 comentarii

  1. […] Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş a anunţat, miercuri, că organizează, în premieră, Conferinţa Internaţională de Simulare şi Realitate Virtuală în Medicină, la Centrul UNiX.   „Evenimentul ştiinţific, care va avea loc în perioada 6 – 8… Cititi mai multe aici: Universitatea de Medicină Târgu Mureş: Conferinţa Internaţională de Simulare şi Realitate Vir… […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here