Telefoanele mobile vor fi interzise în școlile din Franța din 2018

0
telefoane-mobile-scoli

Telefoanele mobile vor fi interzise în școlile și colegiile franceze începând din anul școlar 2018, a anunțat ministrul francez al Educației, Jean-Michel Blanquer, scrie Le Monde, citat de Rador. Decizia are în spate o promisiune de campanie făcută de Emmanuel Macron. La noi în țară, potrivit  Statutului elevului, nu este permisă utilizarea telefonului mobil în timpul orelor de curs, al examenelor și al concursurilor, prin excepție, fiind permisă utilizarea acestuia doar cu acordul cadrului didactic, în situatia folosirii lor în procesul educativ sau în situații de urgență. 

„Lucrăm la această chestiune, poate lua forme diferite. Este posibil să aveți nevoie de acesta în scopuri educaționale, pentru situații de urgență, astfel încât telefoanele mobile trebuie să fie limitate”, a spus ministrul francez al Educației. Multe cadre didactice se alarmează din cauza „flagelului” și a „războiului făra sfârșit” pe care îl reprezintă telefoanele mobilele în școli. Potrivit unui studiu al Credoc, scrie sursa citată, mai mult de opt adolescenți din zece aveau smartphone în 2015, față de 20%, în 2011.

Citește și:  Studenții de la USAMV București se pregătesc pentru viitorul business

Măsura a trezit reacții diverse. Codul educației din Franța interzicea și până în prezent folosirea telefoanelor mobile în școli și colegii pe durata cursurilor, însă noutatea interzicerii utilizării acestora în curtea de recreații și în pauze a trezit îndoieli în rândul sindicatelor cadrelor didacte. Potrvit sursei citate, sindicatul a imputat acestei prevederi faptul că e în contradicție cu alegerea făcută de părinți, care vor să poată ține legătura cu copiii după cursuri, și ridică anumite probleme practice, întrucât angajații școlilor trebuie să-și petreacă mult timp căutând în ghiozdanele elevilor.

Sursă foto: www.neatoday.org

 

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here