Sprijin de la guvern pentru tineri, în Franța

2
Foto: Moose Photos – Pexels.com

Un nou program al guvernului francez, de sprijin pentru tineri, a intrat în vigoare pe 1 martie. Este vorba despre “Contractul de angajare (pentru) tineri” care vizează populația cu vârste între 16 și 25 de ani din Franța. Tinerii fără loc de muncă și nici formați într-un anumit domeniu ar urma să își găsească un loc de lucru.

Acest program guvernamental, prescurtat CEJ în franceză, vine în cadrul proiectului național “Un tânăr, o soluție”, lansat în 2020 și înlocuiește “Garanția tinerilor”, un dispozitiv similar de până acum.

Astfel, sunt vizați tinerii cu vârste între 16 și 25 de ani (sau 30 de ani, dacă au un handicap), care nu urmează o formă de învățământ și care au dificultăți în a-și găsi de lucru, potrivit decretului care reglementează proiectul.

  • CEJ reprezintă o investiție de 2,6 miliarde de euro, din care 80% provin din planul “Un tânăr, o soluție”, în valoare de 5,4 miliarde de euro, conform sursei citate. Obiectivul este să fie ajutați 400.000 de tineri în anul acesta.

Ce lucrează tinerii și cu cât pot fi ajutați financiar suplimentar

La fel ca și Garanția pentru tineret, CEJ va avea o durată de până la 12 luni, care poate fi extinsă la 18 luni în cazuri excepționale. Cu toate acestea, în timp ce Garanția pentru tineret oferea sprijin intensiv doar în primele patru-șase săptămâni ale programului, CEJ trebuie să ofere sprijin de la început până la sfârșit, iar tinerii să își facă norma de 15-20 de ore de activitate pe săptămână.

Participanții majori pot obține, lunar, 500 sau 300 de euro, în funcție de mediul din care provin și în funcție de anumiți indici fiscali, legați de impozite. În cazul minorilor, alocația poate fi de 200 de euro. Tânărul trebuie să se angajeze să ia parte la toate acțiunile planificate. În caz contrar, aceștia pot fi supuși unor sancțiuni care ar putea duce la retragerea alocației și la excluderea lor din sistem.

sursă: Edupedu

citește șiRusia-Ucraina, cum să explicăm războiul copiilor

2 comentarii

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here