Reflecții anti-parenting formulate de doi părinți care tocmai au citit Averea bunei educații de Teodor Baconschi

Când am aflat că un diplomat și un intelectual de anvergura lui Teodor Baconschi strânge într-un volum impresiile și concluziile sale privind educația copiilor, am devenit, brusc, atenți.

Creșterea copiilor, departe de a mai fi o îndeletnicire la îndemâna tuturor, ne-a devenit, pe an ce trece, tot mai peste mână. În curând va deveni mai complicată decât astronomia galactică. Natalitatea e în cădere liberă, iar în viitorul apropiat se va putea constata că există mai multe stiluri de parenting decât copii.

Convingerea noastră este că niște adulți care se consideră oameni întregi își vor dori niște copii robuști fizic și psihic, curajoși și, evident, în cele din urmă, cultivați. Însă, cum spuneam, în primul rând, copilul trebuie așezat în propriul corp și în lume, abia apoi în propria-i minte. Toate deciziile culturale (și “elitiste”) trec, deci, la propriu și la figurat, în sens larg și în sens restrâns, prin stomac.

Să te miști bine, grațios, eficient, să faci sport de plăcere și să apreciezi o mâncare bună (respingând totodată spontan mâncarea proastă), e în primul rând o chestiune de educație generală a senzațiilor și doar în al doilea rând de cultură culinară. Senzația de bine pe care ți-o dau efortul fizic, gătitul și gastronomia în general – toate deprinse în prima copilărie – contribuie enorm la preîntâmpinarea unor probleme ulterioare de comportament alimentar ori de stil de viață. Ele dau pur și simplu valoare vieții cotidiene, combat plictiseala, insomnia, depresia și, în general, neașeazarea. Oamenii care nu țin la mișcare și cei care mănâncă fără să se uite ce bagă în gură sunt oameni care pierd extrem de ușor contactul cu ei înșiși. Competițiile sportive și mesele savuroase împreună cu ceilalți sunt, se știe de când lumea, activități de relație, cu nimic mai prejos decât spiritul civic sau performanțele intelectuale.

Vezi și Platformă de e-learning pentru elevii cu Bac si Evaluare

Exact lucrurile care te fac pe tine “om întreg” contează și pentru edificarea copilului tău. Oamenii întregi nu fac “jumătăți de oameni”, nu fac, vorba autorului, “copii epigonice”, ci ființe libere care posedă în ele “toate rațiunile vieții”.

Or “omul deplin, matur, dotat cu o gândire liberă” este firesc ancorat în întrebările ultime. Ce e răul? Ce e moartea? Există Dumnezeu? Poate fi o religie sau o confesiune “mai adevărată” decât alta? Baconschi expune relaxat și nedogmatic datele fundamentale ale religiei și ale omului religios și arată de ce nu-și poate imagina o educație bună în lipsa unei dimensiuni religioase a existenței.

A descuraja eventualele manifestări religioase ale copilului tău (manifestări care, remarcă Baconschi, sunt perfect compatibile cu spiritul millenialilor) înseamnă nu doar să contribui la un deprimant cinism planetar, ci și să frânezi ceea ce orice inteligență normală (nealterată de programe școlare) cuprinde firesc: anume posibilitatea ca poveștile, miturile, chiar și metaforele să-și tragă seva dintr-un Dincolo al gândirii umane.

În aceeași cheie trebuie citit și capitolul referitor la educația muzicală. E vorba de stimularea deschiderii spre Cele Necuprinse. La cât de jalnică e în general viața de zi cu zi, doar muzica și credința mai pot exercita o “funcție critică” (vorba lui André Scrima) asupra lumii. Naturalețea cu care copiii mici de 4-5 ani se apropie de – și rămân în – muzică, nu încetează să ne surprindă. Copiii au într-adevăr această facultate de a se stabili în muzică. E o afinitate firească, nerezervată exclusiv naturilor muzicale, pe care cei mici pesemne că o au cu “cealaltă” ordine, a Misterului. Avem datoria, ne spune Baconschi, ca cel puțin să nudezvoltăm în copiii noștri ura față de religie. Avem datoria spirituală, completăm noi, ca cel puțin să nu dezvoltăm atașamentul pentru muzica proastă ascultând-o cu entuziasm noi înșine.

Sursa: contributors.ro

Autori: Adela și Mircea Toplean