Ministerul Educației a lansat azi o serie de ghiduri pe baza cărora profesorii pot face instruire rutieră în școli și licee. Peste 200 de copii au murit în 2023 după ce au încălcat reguli elementare de circulație. Statisticile Poliției Rutiere arată că în 2023, în luna iunie, s-au produs cele mai multe accidente grave.
Numai anul trecut au murit peste 1.500 de oameni pe șoselele din România, iar 3.500 au fost grav răniți. Vinovați sunt adesea și pietonii care traversează prin locuri nepermise. În astfel de condiții au murit 263 de copii. De anul viitor, copiii vor primi în școli lecții de Educație rutieră, bazate pe ghidurile lansate acum de Ministerul Educației.
Ligia Deca, ministrul Educației: Sunt ghiduri care vizează, de asemenea, conduita preventivă. Ele practic sunt adaptate vârstei copiilor care primesc informațiile respective.
E în dezbatere acum și un proiect care ar permite obținerea de permis de conducere pentru categoria B, înainte de vârsta majoratului.
Nicoleta Pauliuc, președintele Comisiei de Apărare și Ordine Publică: Foarte mulți colegi au spus că nu susțin o astfel de inițiativă legislativă, pentru că cel din dreapta nu are posibilitatea să-l ajute pe tânăr să preîntâmpine un eventual accident. E adevărat că există o discuție la nivel european, dar cred că în actualele condiții poate că mai e nevoie să așteptăm.
Indisciplina șoferilor e doar una dintre cauzele tragediilor de pe șoselele României.
Cătălin Codescu, președintele Asociației Victimelor Accidentelor Rutiere: Nu putem vorbi de un indice de retroreflexie, deci de vizibilitate a marcajului, în condiții scăzute de vizibilitate, un indice optim, vorbim de o denivelare a covorului asfaltic.
România are cel mai mare număr de accidente rutiere soldate cu morți și răniți grav. Acest top tragic ne afectează și în plan economic. PIB-ul României pierde anual între 1,5 și 2% din cauza tragediilor rutiere. Costul operațiunilor de salvare și al spitalizării răniților se adaugă astfel fatidicului număr al vieților curmate.
Silviu Toma, specialist în conducere defensivă: Educația, care trebuie să înceapă de la vârste cât de mici, din grădiniță, dacă se poate. Autoritățile, care trebuie să fie prezente și să aplice legea. Și evident infrastructura, care în țara noastră nu e nici prietenoasă, nici inteligentă.