Parcul Muzeului Antipa ar putea fi deținut de către Guvern

1

Cu un patrimoniu de aproximativ 2 milioane de exemplare și un număr de vizitatori de 311.639 în anul 2018, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” este unul dintre cele mai celebre și iubite din București și din țară. Datorită dezvoltării patrimoniului și diversificării activităților din ultimii 100 de ani, muzeul are nevoie de suplimentarea depozitelor pentru colecțiile care se află în continuă creștere, de un spațiu adecvat care să poată fi la dispoziția vizitatorilor pentru expozițiile care au loc ocazional, dar și de spații noi pentru anumite exponate.

În prezent, Contractul de management nr. 86/18.09.2017 prevede extinderea muzeului printr-o construcție subterană care să păstreze intact spațiul verde și care să ofere spațiile suplimentare de care muzeul are nevoie.

Muzeul a primit, din partea Ministerului Culturii și Identității Naționale, solicitarea de a răspunde unei adrese venite de la Secretariatul General al Guvernului privind cedarea a 5.300 de metri pătrați din parcul instituției în vederea realizării unei alte construcții. 

CITEȘTE ȘI Comisia Europeană: Abandonul școlar din România, cu 6% mai mare față de media UE

Anterior primirii acestei adrese, managerul instituției, Luis Ovidiu Popa, a fost invitat la sediul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru a semna un plan de dezlipire a terenului pe care Muzeul Antipa îl are în administrare. Această acțiune nu a fost solicitată de conducerea muzeului și nu este dorită de către aceștia.

Muzeul „își manifestă regretul pentru această situație de confuzie, de care nu se face vinovat, și-și reafirmă intenția păstrării integrității parcului istoric”, se arată într-un comunicat.

Conducerea muzeului și-a manifestat opoziția de a ceda o suprafață de aproximativ 45% din suprafața liberă de construcții a instituției, argumentele aduse bazându-se pe calitatea de monument istoric a muzeului, apartenența la o zonă construită protejată, importanța spațiului verde și nevoia de spațiu pentru activitățile instituției muzeale.

„În acest sens, păstrarea intactă a suprafeței de teren ce aparține muzeului este de o importanță capitală, fiind practic garantul existenței și dezvoltării Muzeului Național de Istorie Naturală Grigore Antipa”, concluzionează reprezentanții muzeului.

„Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa își manifestă încrederea că Guvernul va lua în considerație necesitatea păstrării parcului actual și a extinderii spațiilor muzeului, fără afectarea spațiului verde”, se mai arată în comunicat.

un comentariu

  1. […] Cu un patrimoniu de aproximativ 2 milioane de exemplare și un număr de vizitatori de 311.639 în anul 2018, Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa” este unul dintre cele mai celebre și iubite din București și din țară. Datorită dezvoltării patrimoniului și diversificării activităților… Cititi mai multe aici: Parcul Muzeului Antipa ar putea fi deținut de către Guvern […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here