Începând de pe 6 octombrie 2017 în cinematografele românești va rula un nou film, „Octav”, coproducție România-Marea Britanie, în regia lui Serge Ioan Celebidachi. Avându-i în distribuție pe doi dintre cei mai iubiți actori români, filmul promite să fie „inedit în peisajul cinematografic românesc prin îmbinarea dintre emoție și nostalgie”.
Rolul principal, al personajului Octav, îi revine lui Marcel Iureș, acesta fiind acompaniat de actori precum Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu, Lia Bugnar și mulți alții. „Filmul «Octav» reprezintă o declarație de celebrare a vieții și oferă o serie de imagini calde și poetice despre România”, declară producătorii într-un comunicat de presă.
„Timpul zboară atât de repede, trebuie să prețuim fiecare moment” – acesta este poate mesajul principal al filmului, iar personajul principal este un nostalgic aflat într-o onestă căutare de sine care să-i ofere cheia deslușirii unor sensuri profunde ale existenței.
Construcția regizorală a filmului încearcă, pe cât este posibil, să mulțumească un vechi crez al regizorului Celebidachi, anume acela de a căuta la infinit esența naturii umane.
„«Octav» ne poate ajuta să ne reamintim cine suntem cu adevărat și să ne facem curaj să ne explorăm trecutul, iar pentru cei mai norocoși dintre noi este o reafirmare a generozității infinite a vieții”, declară regizorul Serge Ioan Celebidachi în sursa citată.
Citește și: Octav: un film despre viață, în care Marcel Iureș și Victor Rebengiuc sunt cei mai buni prieteni
Până la apariția sa în cinematografe, trailer-ul filmului ne poate înfățișa puțin din cele promise de producători. Directorul de imagine al filmului, Blasco Giurato, a declarat că pentru el „filmul «Octav» reprezintă un miracol”.
Desigur, toate aceste cuvinte mari urmează să fie validate de marele public începând din luna octombrie. Până atunci, vă invităm să vedeți trailer-ul filmului:
Despre regizorul Serge Ioan Celebidachi
Serge Ioan Celebidachi a absolvit cu titlul Bachelor of Arts, specializarea Teatru și Dramă în cadrul Universității din Indiana (Bloomington, IN) și diploma de Masterat, specializarea Film, în cadrul London International Film School (UK).
Lung-metrajul „Octav” a fost realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, iar producătorul acestuia este Adela Vrinceanu Celebidachi.
Mai multe detalii despre filmul „OCTAV” se găsesc și pe Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/filmul.octav
Credit foto: Adi Marineci