Octav: un film despre viață, în care Marcel Iureș și Victor Rebengiuc sunt cei mai buni prieteni

0
Marcel Iures si Victor Rebengiuc in Octav Foto credit Adi Marineci

„Octav” (regizat de Serge Ioan Celebidachi) este filmul de lung metraj care îi reunește pe cei „doi monștri sacri” ai cinematografiei românești – Marcel Iures și Victor Rebengiuc – în aceeași peliculă cinematografică. În producții cinematografice sau în treatru, cei doi actori au un trecut artistic comun care se întinde din 1985 până în prezent.  

Piesa „Hamlet” jucată la Teatrul Bulandra – prima întâlnire pe scenă

Marcel Iures și Victor Rebengiuc s-au întâlnit prima oară pe scenă în 1985 la Teatrul Lucia Sturdza Bulandra din Bucuresti, în piesa „Hamlet”, o producție clasică în regia lui Alexandru Tocilescu. Lui Marcel Iureș îi revenea rolul lui Horatio, iar Victor Rebengiuc avea rolul groparului.

Ceva ani mai târziu, în 2000, când faimosul regizor Liviu Ciulei avea să-și semneze ultima creație, lui Marcel Iureș îi revine rolul lui Hamlet, iar rolul lui Claudius îl primește Victor Rebengiuc. Reprezentațiile au loc tot la Teatrul Bulandra. Ambele montări în care au participat cei doi au avut un real succes din punct de vedere teatral, cu reverberații puternice din partea publicului, iar în viața profesională a celor doi actori acestea au reprezentat  momente de creație unice.

Între cele două reprezentații hamletiene, Iureș și Rebengiuc au mai jucat împreună în „Dimineața pierdută” (1986), de Gabriela Adameșteanu și în piesa „A treia țeapă” (1988) a lui Marin Sorescu.   

Marcel Iureș: „Octav e o poveste cu oameni, cu un om în care se recunosc toți oamenii de pe pământ”

În filmul „Octav” (2017), rolul lui Marcel Iureș este unul complex, despre care declară că este o adevărată provocare și că este cel mai frumos rol pe care l-a primit până acum. Prin prisma conștiinței unui om ajuns la o vârstă respectabilă (80 de ani), actorul declară că jucând rolul lui Octav a retrăit momente-cheie din trecutul său personal: de la jocurile copilăriei și prima sa dragoste, până la amintire dureroase legate de familia sa.

Citește și: De vorbă cu Laurențiu Constantin, directorul Festivalului de Muzică Veche (I)

Personajul său este unul complex, iar marele actor român subliniază că nu a mai întâlnit un astfel de rol în cinematografia românească în ultimii 25 de ani. Și, cu toate că are în spate o vastă experiență, actorul spune că acest rol reprezintă pentru el „un nou început actoricesc”: „Acest rol e ca un fel de probă, un fel de examen, să vedem ce am putea găsi util, din toate personajele pe care le-am jucat până acum”.

Prin talentul și munca pe care le are în spate, Marcel Iureș a reușit să constituie cu măiestrie povestea unui om în care ne putem regăsi cu toții: „Octav e o poveste cu oameni, cu un om în care se recunosc toți oamenii de pe pământ. Este o poveste profund umană, acesta fiind și motivul principal pentru care am fost atras sa joc în acest film. Avem nevoie de astfel de povești”, explică actorul.

Victor Rebengiuc si Marcel Iures platouri de filmare Octav crediti foto Adi Marineci

În această poveste de viață Octav îl reîntâlnește și pe Spiridon, bunul său prieten din copilărie, interpretat cu măiestrie de Victor Rebengiuc.

Este rolul unui om care își întâlnește un vechi prieten, pe care îl așteaptă de multă vreme cu o bucurie nemăsurată față de această întâlnire, în care nu mai spera. Iar ce îmi place mie cel mai mult este acest devotament prietenesc, dezinteresat, prezentat în film. Și asta, când trăim într-o lume în care există numai interes în jurul nostru”, a declarat Victor Rebengiuc făcând referire la personajul sau, Spiridon.

Victor este unul dintre stâlpii groși pe care se sprijină teatrul românesc. Dacă tragem acest stâlp doi centimetri la dreapta sau la stânga, teatrul romanesc se dezechilibrează. Victor Rebengiuc poate fi orice. E greu de descris Victor.” – a declarat Marcel Iureș despre colegul său de platou.  

Filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi este un lung-metraj, coproductie Romania — Marea Britanie, realizată cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, având-o ca producător pe Adela Vrinceanu Celebidachi. Lansarea oficială în cinematografe va avea loc pe 6 octombrie 2017.

Credit foto: Adi Marineci

 

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here