Președintele Klaus Iohannis a semnat pe 3 martie decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea alineatului 4 al articolului 262 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011. Legea prevede că personalul didactic și de instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul I didactic, beneficiază de reducerea normei cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului, conform Mediafax.
„Articolul respectiv se referă la toţi profesorii din învăţământul preuniversitar care au gradul I şi peste 25 de ani vechime în învăţământ, care aveau dreptul să lucreze 16 ore, deşi norma didactică era de 18 ore. Aceşti profesori nu erau plătiţi pentru a şaptesprezecea şi pentru a optsprezecea oră, deci cele două ore pe care le făceau, le făceau gratuit”, a explicat pentru sursa citată senatorul PSD Liviu Pop, iniţiatorul modificării legii.
Citește și: Radu Gyr – condamnat la moarte de către comuniști pentru o poezie
Sursă foto: www.qmagazine.ro