Ministerul Culturii lucrează la o inițiativă legislativă de încurajare, protecție și perpetuare a datinilor și de recunoaștere a statutului de meșteșugar popular, inclusiv de predare în școală, a declarat duminică, pentru Agerpres, ministrul Culturii, Lucian Romașcanu.
„În acest moment, vedem că la tot pasul se amestecă tradiția și creația originală cu creația made in China, ca să spun așa”, a spus minisitrul Culturii.
„Creatorul popular trebuie să fie protejat și trebuie să găsească sprijin, să găsească locul unde să-și expună marfa, să fie încurajat să predea mai departe tradiția și acest lucru se poate face doar împreună cu Ministerul Educației prin includerea în orele opționale a predării meșteșugurilor, pentru ca ceea ce este acum apanajul celor mai în vârstă să devină o pasiune și pentru cei mai tineri”, a mai declarat sursa citată.
Citește și: Radu Gyr – condamnat la moarte de către comuniști pentru o poezie
Potrivit ministrului Culturii, la acest proiect de lege se lucrează împreună cu meșterii populari, pentru a stabili ce trebuie întreprins pentru ca aceștia să poată trăi de pe urma muncii lor. Noua disciplină se va preda opțional.
Sursă foto: www.leoalexandrovici.ro