marți, 10 decembrie 2024

CELE MAI CITITE

ANOSR crede că este necesară o nouă clasificare a universităților

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR)  consideră că este necesară o nouă clasificare a universităților, în vederea unei „potențiale reașezări a sistemului de învățământ superior românesc pe temelii solide și autentice, care să conducă la o redefinire a ofertei educaționale”, potrivit unui comunicat de presă al alianței.

O astfel de clasificare, spune ANOSR, va trebui să aibă influențeze și modul de finanțare a universităților, da și să marcheze anumite restricții în ceea ce privește autorizarea și acreditarea anumitor tipuri de programe de studii, respectiv cicluri de studii, în cazul anumitor instituții de învățământ superior.

Alianța studențească subliniază că solicitarea sa nu vizează în nici un caz stabilirea unor ierarhii/clasamente ale universităților sau ale programelor de studii, acceptând doar împărțirea acestora în diverse clase, în funcție de misiunea pe care și-o asumă și anvergura dovedită.

„Având în vedere că un raport din 2016 a relevat faptul că doar 20 de universități din România, dintr-un total de 92 de instituții de învățământ superior evaluate, „reușesc să treacă un prag minimal al vizibilității în clasamentele internaționale ale universităților”, considerăm că orice demers de a întocmi clasamente ale universităților românești este lipsit de relevanță, fără a menționa alte efecte negative printre care și potențialul efect de etichetare al absolvenților, respectiv a competențelor acestora, în funcție de universitatea absolvită. Aceste efecte potențiale sunt extrem de dăunătoare pentru studenți și absolvenți, dar nu numai”, explică reprezentanții ANOSR.

- Publicitate -

Citește și: ANOSR: studenții sunt priviți „ca niște clienți, și nu ca parteneri și beneficiari ai actului educațional”

 

ANOSR consideră că indicatorii utilizați în această clasificare trebuie să țină cont în primul rând de aspectele referitoare la  procesul de educație, iar ponderea celor care vizează activități subsecvente, cum ar fi cercetarea, să ocupe un loc secundar.

De asemenea, asociația studențeacă consideră că pentru „sănătatea” demersului, este foarte important ca rezultatele procesului de clasificare a universităților, precum și toate datele colectate pentru acest scop, să fie accesibile într-un mod transparent și ușor de utilizat/procesat. Iar pe lângă asta, toți cei interesați de acest demers să poată să realizeze propriile ierarhii și clasamente pornind de la aspecte pe care le consideră ei a fi relevante, dar fără a exista ierarhii compozite care să agrege toți indicatorii măsurați.

În ceea ce privește larga percepție cu privire la aceste clasificări, ne exprimăm dorința de a se înțelege faptul că acest instrument nu este unul care măsoară calitatea unei universități, ci stabilește locul unei universități într-o anumită clasă, pornind de la anvergura și realitățile existente în mediul academic respectiv.

Reprezentanții studenților trebuie să fie parte activă a fiecărui pas făcut în cadrul procesului de clasificare a universităților, iar printre indicatorii acestuia ar trebui să se regăsească și rezultatele unui sondaj național privind satisfacția studenților, mai spune ANOSR. De asemenea, reprezentanții ANOSR consideră că scopul final al acestui proces este restructurarea Sistemului Național de Învățământ Superior.

- Publicitate -

Propunerea ANOSR vine în contextul în care Ministerul Educației Naționale (MEN) intenționează să demareze un nou proces de clasificare a instituțiilor de învățământ superior, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România redactând analiza „Clasificările universitare: între utilitate și exercițiu de marketing universitar. Perspectiva studenților” pentru a expune poziția reprezentanților săi cu privire la acest demers.

- Publicitate -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ARTICOLE POPULARE