Mai mulți scriitori români invitați la Târgul de Carte de la Frankfurt

0
mircea-cartarescu
Mircea Cartarescu, scriitor

Mircea Cărtărescu, Nora Iuga, Ioana Nicolaie, Vlad Zografi, Ernest Wichner, Georg Aescht, Jan Cornelius şi Alexandru Bulucz sunt invitaţii Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN) la Târgul de Carte de la Frankfurt, care se va desfăşura în perioada 16 – 20 octombrie.

Potrivit site-ului MCIN, la standul românesc va avea loc o lansare-eveniment unde va fi scriitorul Mircea Cărtărescu, urmând să fie prezentată ediţia în limba germană a romanului „Solenoid”, apărut anul acesta la prestigioasa editură Zsolnay, în traducerea lui Ernest Wichner. La eveniment va participa şi directorul editurii, Herbert Ohrlinger.

Un alt moment pregătit de organizatorii standului naţional va avea în centru o dezbatere în jurul personalităţii lui Werner Söllner, unul dintre cei mai apreciaţi poeţi germani de origine română, decedat anul acesta, subiectul a numeroase dezbateri care intersectează istoria recentă şi literatura. Cu acest prilej, alături de Ernest Wichner şi Georg Aescht, va participa şi tânărul poet, traducător şi editor german de origine română Alexandru Bulucz, toţi trei cunoscându-l îndeaproape pe Werner Söllner.

De asemenea, scriitoarea Nora Iuga, una dintre cele mai importante autoare contemporane, dar şi un nume celebru pentru piaţa de carte germană, se va afla într-o dezbatere cu moderatorul Ernest Wichner.

În cadrul manifestării culturale de la Frankfurt vor avea loc prezentări ale unor romane nou apărute în literatura română şi conectate la spaţiul germanofon, respectiv „Şapte Octombrie”, aparţinând lui Vlad Zografi (Humanitas, 2018), romanul „Cartea Reghinei” (Humanitas, 2019), sub condeiul autoarei Ioana Nicolaie.

Tot la standul naţional se vor desfăşura şi evenimente ale editurii Pop din Ludwigsburg, moderate de editorul acesteia, Traian Pop. În decursul anilor, la editura Pop au apărut traduceri ale unor numeroşi autori români.

Pentru a marca 30 de ani de la două evenimente istorice, respectiv căderea Zidului Berlinului şi Revoluţia Română din Decembrie 1989, la standul naţional va fi organizată o dezbatere-eveniment, sub forma unei mese rotunde, la care vor lua parte invitaţi ai MCIN.

Prezenţa României la acest eveniment expoziţional dedicat cărţii este susţinută de MCIN, organizatorul standul naţional din cadrul Târgului de la Frankfurt, care va găzdui peste 400 de titluri aparţinând unui număr de peste 20 de edituri, dar şi o expoziţie intitulată „Cele Mai Frumoase Cărţi din România”.

Citește și: Llosa şi Herta Müller, protagoniştii Târgului internaţional de carte de la Praga

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here