Legea de Protecție a Datelor Personale respectată parțial de Ministerul Educației

2

Rezultatele obținute de absolvenții clasei a opta la evaluarea națională alături de numele complet al acestora sunt disponibile pe pagina de internet a Ministerului Educației timp de trei zile.  Oricine este interesat poate să accese informațiile. Acest aspect a fost sesizat de un profesor care atrage atenția asupra faptului că nicio altă ţară nu face publice notele şi datele de identificare ale candidaţilor la un examen naţional.

La nivelul Uniunii Europene a fost adoptat GDPR (Regulamentul privind protecția persoanelor fizice), pe care România și l-a asumat ca normă legală. Situația elevilor în urma susținerii Evaluării Naționale din mediul online plus mediile afișate la avizierul centrelor de examinare nu respectă prevederile acestui regulament.

Potrivit acestui Regulament, companiile şi instituţiile nu pot face datele publice persoanelor private, decât cu acordul acestora, iar în cazul minorilor, este necesar acordul părinţilor sau tutorelui legal.

Citește și LifeBox Kids – te ajută să investești în sănătatea copilului tău

Profesorul Constantin Lomaca, șeful Departamentului de Științe de la Franconian Internațional School(The-FIS) a atras atenția asupra acestei probleme. „Întreb şi eu, ştiţi de vreo altă ţară care publică numele şi mediile tuturor copiilor ce au dat un examen? Eu nu ştiu decât de India, dar poate mai sunt. De asemenea mi-ar face plăcere să aud părerile celor care cred această publicare este un lucru necesar sau nu. Sunt necesare pentru societate, pentru organizaţii, instituţii, omul de rând? Sunt rezultatele de la un examen un bun public sau privat? Este sau nu necesar/util că fiecare să ştim aceste detalii despre copiii vecinilor de exemplu? Se face sau nu o judecată de valoare asupra unui copil de 14 ani prin prisma a două note la două examene? Înţelege publicul ce este un examen, ce spune el despre un copil? Ştie publicul ce fel de probleme a avut un copil care nu a performat bine?”, a scris profesorul Lomaca, pe pagina sa de Facebook.

Răspunsul din partea Ministerului Educația afirmă că rezultatele vor fi disponibile timp de aproximativ trei zile în mediul online, iar ulterior acestea o să fie eliminate. Ministerul Educației consideră că astfel sunt respectate normele GDPR.

2 comentarii

  1. […] Rezultatele obținute de absolvenții clasei a opta la evaluarea națională alături de numele complet al acestora sunt disponibile pe pagina de internet a Ministerului Educației timp de trei zile.  Oricine este interesat poate să accese informațiile. Acest aspect a fost sesizat de un profesor care… Cititi mai multe aici: Legea de Protecție a Datelor Personale respectată parțial de Ministerul Educației […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here