Italia a câştigat finala Eurovision 2021

0
Foto: wiwibloggs.com

Grupul rock Måneskin a câştigat, sâmbătă seară, Eurovision 2021 cu piesa „Zitti e buoni”, iar aceasta este a treia victorie pentru Italia la concursul muzical.

Italia a participat prima dată la Eurovision în 1956. Opt ani mai târziu, Gigliola Cinquetti a câştigat concursul cu „Non Ho L’età”, iar Toto Cutugno s-a impus în 1990, cu „Insieme”.

Din 1997 până în 2011, Italia nu a trimis reprezentanţi la Eurovision. A revenit ca una dintre cele cinci ţări „mari plătitoare”.

Vezi și Psihologul Domnica Petrovai: România are cea mai scăzută durată a relației de cuplu, din Europa

Elveţia a primit cel mai mare punctaj din partea juriului, în timp ce Italia s-a clasat pe locul al patrulea. Grupul italian a câştigat însă votul publicului, obţinând în total 529 de puncte, fiind urmat de reprezentanţii Franţei şi Elveţiei.

Ediţia de anul acesta a concursului a avut loc la Rotterdam, iar în finală au urcat pe scenă, pentru a susţine recitaluri, şase foşti câştigători – Lenny Kuhr („De Troubadour”, 1969), Teach-In cu Getty Kaspers („Ding-a-dong”, 1975), Sandra Kim („J’aime La Vie”, 1986), Helena Paparizou („My Number One”, 2005), Lordi („Hard Rock Hallelujah”, 2006) şi Måns Zelmerlöw („Heroes”).

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: news.ro

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here