Expoziţia ‘Nicolae Iorga – 150 de ani de la naştere’ – pe 15 iunie, la Sala ‘Theodor Pallady’ a Bibliotecii Academiei

0
Foto: ziuaconstanta.ro

Expoziţia „Nicolae Iorga – 150 de ani de la naştere” se va deschide, marţi, 15 iunie, de la ora 11:00, în Sala „Theodor Pallady” a Bibliotecii Academiei Române.

Manifestarea va fi deschisă cu o alocuţiune a preşedintelui Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, care va evoca prestigioasa activitate a istoricului Nicolae Iorga dedicată culturii române, potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Academiei.

Expoziţia, concepută de Cabinetul de Manuscrise, Carte Rară şi de Cabinetul de Stampe, Fotografie, Hărţi, aduce în atenţia publicului pagini de manuscris din studiile elaborate de Nicolae Iorga, fragmente de discursuri, corespondenţa cu personalităţi culturale şi politice ale epocii, pasaje din scrierile dramatice, articole referitoare la evoluţia societăţii româneşti, relevând calităţile de enciclopedist ale istoricului.

Vezi și Elevii de clasa a VIII-a au încheiat vineri cursurile gimnaziului

Istoricul Nicolae Iorga (1871-1940), membru titular al Academiei Române şi preşedinte al Secţiunii de Istorie (1924-1927), este o figură emblematică a vieţii româneşti din secolul al XX-lea. Teoretician al istoriei, medievist de prestigiu, promotor al istoriografiei şi al studiilor sud-est europene, traducător, scriitor, jurnalist, diplomat şi om politic, Iorga a contribuit în mod decisiv la consolidarea unităţii culturale a românilor din toate teritoriile.

Expoziţia va fi deschisă până pe 25 iunie şi va putea fi vizitată zilnic, între orele 10:00 – 15:00, cu respectarea tuturor normelor sanitare aflate în vigoare.

 

 

 

 

 

 

Sursa: agerpres.ro

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here