Definitivat 2022: 73,82% – rata finală de promovare / 137 de candidaţi au luat 10

2
metodologie-proba-scrisa-definitivat-concurs-director-cadre-didactice

Rata finală de promovare înregistrată la proba scrisă din cadrul examenului naţional pentru definitivare în învăţământ (sesiunea 2022), după soluţionarea contestaţiilor, este 73,82% (în creştere cu 3,02%, comparativ cu rezultatele iniţiale – 70,80%), informează Ministerul Educaţiei.

 

După evaluarea contestaţiilor depuse (1.528), 5.355 de candidaţi au reuşit să obţină medii mai mari sau egale cu 8, în condiţiile în care, după afişarea primelor rezultate, fuseseră declaraţi promovaţi 5.136 de candidaţi.

Vezi și Examenul de admitere la liceu: subiecte elaborate de Societatea Română de Matematică

Conform legislaţiei în vigoare, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obţină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele de examen, inclusiv cea scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puţin 8 pentru promovarea examenului.

Astfel, dacă un candidat obţine nota 10 la ambele inspecţii şi la portofoliu, ca să promoveze examenul naţional pentru definitivare în învăţământ, respectiv pentru a obţine media 8, trebuie să obţină minimum nota 7.15 la proba scrisă.

Vezi și Definitivat – sesiunea 2021/ Rata finală de promovare – 76,06%, în creştere după contestaţii

La proba scrisă din această sesiune au fost prezenţi 7.586 de candidaţi (93,65%). Dintre aceştia, 325 de candidaţi s-au retras, iar un candidat a fost eliminat pentru fraudă. Şase lucrări au fost anulate în centrele de evaluare.

137 de candidaţi au luat 10

Din totalul celor 7.254 de candidaţi cu lucrări evaluate iniţial, 3.561 de candidaţi au obţinut note pe segmentul 8 -10 (3.522 la prima afişare). Dintre aceştia, 137 de candidaţi au fost notaţi cu 10, iar 427 de candidaţi cu note între 9,50 şi 9.99.

3.693 de candidaţi au primit note sub 8. Dintre aceştia, 3.179 de candidaţi au primit note între 5 şi 7,99. Cu note sub 5 au încheiat proba scrisă 514 candidaţi.

Cadrele didactice care promovează acest examen dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.

Rezultatele finale au fost afişate joi la ora 10,00, atât în centrele de examen, cât şi pe site-ul dedicat.

2 comentarii

  1. […] Rata finală de promovare înregistrată la proba scrisă din cadrul examenului naţional pentru definitivare în învăţământ (sesiunea 2022), după soluţionarea contestaţiilor, este 73,82% (în creştere cu 3,02%, comparativ cu rezultatele iniţiale – 70,80%), informează Ministerul Educaţiei.   După evaluarea contestaţiilor depuse (1.528), 5.355 de candidaţi… Cititi mai multe aici: Definitivat 2022: 73,82% – rata finală de promovare / 137 de candidaţi au luat 10 […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here