Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) susţine necesitatea majorării subvenţiei acordate la transportul feroviar şi cu metroul pentru studenţi de la 50% la 90%.
ANOSR aminteşte că, în perioada 2017-2021, între adoptarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 2/2017 şi adoptarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 8/2021, toţi studenţii înmatriculaţi la studii universitare cu frecvenţă în România au beneficiat de gratuitate la transportul feroviar, clasa a-II-a.
„Această facilitate a fost de natură să asigure o serie largă de beneficii directe şi imediate pentru studenţi, precum creşterea accesibilităţii studiilor pentru studenţii navetişti, a implicării în acţiuni de voluntariat, a posibilităţii de a participa la diverse evenimente pentru studenţi şi tineri. În contextul în care România este penultima ţară din UE la cheltuieli publice/student şi luând în considerare că alte state (precum Slovacia sau Bulgaria) au politici similare sau ponderi net superioare celei de 50% din prezent, credem că toate acestea nu pot reprezenta decât un beneficiu pentru mediul universitar din România”, se arată într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.
ANOSR arată că impactul bugetar al acestei măsuri a fost nesemnificativ, prin raportare la beneficiul adus.
„La mai bine de un an de la eliminarea acestui beneficiu pentru studenţi, poate fi relevat, atât din datele financiare, cât şi cu ochiul liber, faptul că dispariţia acestei facilităţi nu a ajutat în vreun fel semnificativ bugetul de stat. O astfel de subvenţie reprezintă, într-adevăr, o formă de protecţie socială a studenţilor din România şi suntem convinşi că, având în vedere specificul socio-economic al mediului studenţesc din ţara noastră, aceasta este necesară şi utilă”, susţin reprezentanţii ANOSR.
Aceştia mai arată că, în contextul creşterii preţului la combustibil, a creşterii preţurilor la biletele de tren şi a măsurilor de protecţie pe care statul român le ia faţă de aceste scumpiri, dând ca exemplu subvenţionarea preţului la benzină şi motorină cu 50 de bani/litru, acordarea unei astfel de facilităţi ar fi o „măsură extrem de inteligentă, dat fiind faptul că ar putea fi acordată o subvenţie direcţionată către o categorie specifică a populaţiei, care nu se bucură, în majoritatea ei covârşitoare, de resurse financiare semnificative”.
„Exact în contextul acestor scumpiri, o astfel de măsură ar fi înclina semnificativ balanţa în favoarea transportului feroviar şi cu metroul, un transport ecologic, verde, tendinţă pe care statul este direct interesat să o încurajeze, inclusiv prin raportare la politicile europene”, afirmă reprezentanţii ANOSR.
Vezi și ANOSR cere Guvernului României dublarea subvenţiei cămine-cantine
Aceştia mai susţin că, având în vedere faptul că unul dintre aşa-zisele argumentele invocate la momentul eliminării gratuităţii a fost faptul că studenţii rezervau bilete fără a avea intenţia de a le folosi, blocând astfel accesul celorlalţi pasageri, introducerea unei reduceri de 90% ar elimina orice fel de scuză care ar putea fi adusă.
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) este prima federaţie naţională studenţească, non-guvernamentală şi non-partizană care, de peste 22 de ani, are ca scop principal reprezentarea intereselor comune ale studenţilor din România, apărarea şi promovarea drepturilor şi obligaţiilor acestora, cât şi stimularea participării lor la actul educaţional şi la viaţa socială, economică şi culturală.
ANOSR reuneşte studenţi din 19 centre universitare din întreaga ţară, din 31 de universităţi, atingând un număr de 115 organizaţii membre, care luptă împreună pentru menţinerea în funcţiune a mecanismului mişcării studenţeşti.
La nivel naţional, ANOSR este parte a Alianţei pentru o Românie Curată şi membră în Consiliul Tineretului din România. De asemenea, federaţia este reprezentantul legitim al studenţilor din România la nivel european, prin statutul de membru cu drepturi depline al Organizaţiei Europene a Studenţilor (ESU – European Students’ Union), singura structură europeană care reprezintă studenţii.