Inteligența artificială devine tot mai prezentă în viața de zi cu zi a tinerilor, influențând modul în care aceștia învață, comunică și accesează informația.
În acest context, dezvoltarea competențelor necesare pentru utilizarea responsabilă și critică a tehnologiilor bazate pe AI devine o prioritate pentru sistemele educaționale din întreaga lume.
Curriculum gratuit de inteligență artificială pentru liceeni, implementat deja în școli din România
În România, UiPath Foundation a lansat AI Generation, un curriculum gratuit de literație în inteligență artificială destinat elevilor de liceu. Programul, dezvoltat în parteneriat cu App Inventor Foundation, inițiativă a Massachusetts Institute of Technology (MIT), poate fi implementat imediat în școli și este adaptat realităților din sistemul public de educație.
Curriculumul AI Generation poate fi folosit în orice liceu
Programul este destinat elevilor din clasele IX-XII și poate fi integrat la clasă indiferent de profilul liceului sau de disciplina predată de profesor. Curriculumul este publicat sub licență deschisă Creative Commons BY-SA 4.0 și poate fi utilizat gratuit prin mecanismul curriculumului la decizia elevului din oferta școlii.
Potrivit reprezentanților UiPath Foundation, AI Generation reprezintă primul curriculum de literație în inteligență artificială dezvoltat special pentru sistemul public de educație din România.
„Elevii de liceu de astăzi fac parte dintr-o generație care folosește deja inteligența artificială și care învață despre ea pe cont propriu. AI Generation răspunde decalajului dintre cei care înțeleg și folosesc inteligent AI și cei care nu o folosesc responsabil sau nu o folosesc deloc. Curriculumul este un program complet, care ajută elevii și profesorii deopotrivă să introducă inteligența artificială la clasă într-un mod structurat, critic și cu valori clare”, declară Raluca Negulescu-Balaci, directoare executivă UiPath Foundation.
Dezvoltat pe baza standardelor UNESCO și MIT
Curriculumul AI Generation a fost construit pe baza a trei piloni principali. Componenta tehnică și instrucțională a fost realizată împreună cu App Inventor Foundation, inițiativă educațională dezvoltată de MIT.
În același timp, structura pedagogică are la bază Cadrul de competențe în inteligență artificială pentru elevi elaborat de UNESCO, unul dintre cele mai importante repere internaționale în domeniu.
Un alt element important îl reprezintă implicarea directă a profesorilor și elevilor din România în procesul de dezvoltare și testare, astfel încât fiecare lecție să fie adaptată contextului real din școli, inclusiv în unitățile de învățământ cu resurse limitate.
Vezi și: Trei școli din România vor primi finanțare pentru proiecte dedicate siguranței elevilor
Peste 1.600 de elevi au utilizat deja curriculumul
Programul a fost testat inițial printr-un proiect pilot început în 2024, la care au participat 94 de liceeni din 20 de județe, înscriși în programul Caleidoscop al UiPath Foundation.
Dintre aceștia, 40 de elevi au continuat către nivelul avansat de dezvoltare a aplicațiilor bazate pe inteligență artificială.
Rezultatele pilotului au arătat că:
- 80% dintre participanți sunt interesați de o carieră în domeniul inteligenței artificiale;
- 88% spun că pot explica noțiuni de AI colegilor lor;
- elevii din mediul rural au obținut rezultate mai bune decât cei din mediul urban.
În anul școlar 2025-2026, AI Generation a ajuns la 1.665 de elevi prin intermediul a 37 de profesori care utilizează activități din curriculum la clasă. Doi dintre aceștia predau integral programul ca disciplină opțională.
Alți 371 de elevi au avut acces la curriculum prin programul Caleidoscop și prin activitățile susținute de voluntarii UiPath Foundation.
Ce competențe dezvoltă AI Generation
Programul urmărește dezvoltarea unor competențe considerate esențiale pentru viitorul profesional și personal al elevilor.
Printre acestea se numără gândirea critică în raport cu tehnologia, înțelegerea modului în care funcționează inteligența artificială, utilizarea etică și responsabilă a instrumentelor digitale, competențele practice de creare a aplicațiilor bazate pe AI și dezvoltarea cetățeniei digitale.
Elevii învață, de exemplu, cum funcționează algoritmii care influențează conținutul afișat pe platformele online, cum pot identifica materiale deepfake și cum pot analiza critic informațiile generate de inteligența artificială.
Elevii vor crea propriile aplicații bazate pe AI
În etapa avansată a programului, elevii vor putea dezvolta propriile aplicații utilizând platforma MIT App Inventor și funcționalități precum chatbot-uri, clasificare de imagini, traducere automată sau tehnologii text-to-speech.
Proiectul final presupune realizarea unor aplicații menite să rezolve probleme identificate în comunitățile din care provin elevii. Exemplele includ asistenți AI pentru orientare profesională, tutori educaționali, aplicații pentru gestionarea timpului sau soluții pentru reciclare bazate pe recunoașterea imaginilor.
Profesorii beneficiază de formare specializată
Pentru a susține implementarea curriculumului în școli, UiPath Foundation pune la dispoziția profesorilor un curs de formare în inteligență artificială, avizat de Ministerul Educației și Cercetării ca program complementar de dezvoltare profesională.
„Am testat curriculumul exact acolo unde decalajul digital este cel mai profund: în comunități rurale, orașe mici și în licee cu profiluri diverse. Mulți dintre elevi au avut, prin AI Generation, prima experiență structurată de învățare despre inteligența artificială. Rezultatele din programul pilot ne-au arătat că există o deschidere foarte mare din partea elevilor și că acest curriculum poate funcționa oriunde”, afirmă Raluca Negulescu-Balaci.
Interes internațional pentru curriculumul românesc
Datorită licenței deschise, AI Generation începe să atragă atenția și în afara României. Organizații din Canada, Regatul Unit, Ecuador, Africa de Sud și Republica Moldova și-au exprimat deja interesul pentru adaptarea curriculumului la propriile sisteme educaționale.
Reprezentanții UiPath Foundation consideră că literația în inteligență artificială devine o componentă esențială a educației moderne și un factor important pentru reducerea decalajelor digitale dintre tineri.










