Crește numărul claselor de învăţământ profesional

0
invatamant-profesional-senat-parteneriat-învățământ-companii-dual

Tot mai mulţi tineri se îndreaptă spre învăţământul profesional, solicitările acestora înregistrând o creştere spectaculoasă în Cluj, unde se estimează că numărul claselor pregătite pentru anul şcolar 2017-2018 vor creşte cu aproximativ o treime.

Vom avea 41 de clase profesionale faţă de 32 câte sunt acum”

„Avem o creştere spectaculoasă la învăţământul tehnologic, aceasta este necesară pentru că mediul de afaceri cere absolvenţi de şcoală profesională. Astfel, pentru anul şcolar 2017 – 2018 la învăţământul dual – profesional vom avea 41 de clase profesionale faţă de 32 câte sunt acum pentru absolvenţii de clasa a VIII-a. Cele mai cerute profile din partea firmelor româneşti şi străine sunt fabricarea produselor din lemn, mecanică, inclusiv meseria de mecanic auto, turism şi alimentaţie, electronică şi automatizări, construcţii, industrie textilă, estetica şi igiena corpului. Elevii vor face practică la agenţii economici cu care vor încheia un contract, iar o parte vor putea primi burse din partea acestora.”, a spus Valentin Cuibus.

Inspectoratul a scăzut numărul claselor teoretice și s-a recurs la mutarea acestora la școlile profesionale, unde și numărul celor înscriși crește.

În anul școlar 2017-2018, la nivelul judeţului Cluj, numărul claselor a IX-a va fi de 184, cu 4 mai puține față de anul școlar precedent.

Elevii din clasele profesionale beneficiază de o bursă lunară de 200 de lei din partea statului

Decizia de creştere a fost susţinută, potrivit reprezentanţilor inspectoratului şcolar, „şi de numărul mare de firme care cer asemenea absolvenţi”. În ceea ce priveşte cererea crescută venită din partea tinerilor, aceasta este favorizată şi de faptul că elevii care se înscriu la o clasă profesională beneficiază de o bursă lunară de 200 de lei din partea statului, la care se pot adăuga burse şi facilităţi oferite de firmele care doresc să susţină învăţământul profesional dual.

Citește și: Studenții circulă gratuit cu trenul de mâine. Impact bugetar: 100 de milioane de lei pe an

Potrivit lui Valentin Cuibus, există deja firme ai căror reprezentanţi şi-au manifestat dorinţa de a se implica în parteneriate pentru dezvoltarea învăţământului profesional dual, mai ales că urmează să intre în vigoare și legislaţia în acest sens. Entitatea care îşi asumă parteneriatul pentru susţinerea unei clase cu un anumit profil trebuie să asigure infrastructura necesară pentru orele de practică, transportul elevilor către fabrică, echipamentele de protecţie şi, eventual, o bursă, care nu poate fi mai mică de 200 de lei, potrivit legii.

Sursa foto: www.kidsnews.ro

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here