Ce e bun pentru creier: carnea, semințele, discuțiile, dansul, apa

1

Trebuie să ieșim afară și să socializăm pentru a stimula creierul și imunitatea. Traiul între pereții casei duce la tulburări de memorie, dezorientare, probleme de echilibru sau la lipsa coordonării în special la cei vârstnici. 

Conexiunile în sistemul nervos nu se mai fac corect, pentru că această izolare, între patru pereți, ne-a obligat să se petrecem ziua uitându-ne la TV sau discutând aceleași lucruri în familie. ”Trebuie să ieșim afară!” spune medicul.

Omul este un produs social, trebuie să vorbească, să comunice, trebuie să colaborăm, să socializăm între noi. Este nevoie să schimbăm rutina.

Află care sunt antrenamentele benefice pentru inimă și creier

În acest moment ne-am izbit de ceva nou și în această situație nouă în care ne aflăm trebuie să ne adaptăm. Persoanele în vârstă, nu-i lăsați în casă. Scoateți-i măcar pe o bancă, în parc, să socializeze, să vorbească, să joace șah, să facă cuvinte încrucișate.

Toate lucrurile acestea dezvoltă cerebral o grămadă de activități, spune neurochirurgul Alexandru Vlad Ciurea.

Socializarea, analiza, libertatea opiniei – utile pentru creier, utile pentru imunitate

”Foarte multă lume, am constatat în ultimul timp, vin în familie și spun că parcă uită, nu mai știe, pune cheile în frigider. Această adunare face foarte bine pentru toată lumea. Schimbul de idei, vederea. Faptul că unul are o cravată mai frumoasă, o îmbrăcăminte mai superbă, o coafură. Asta face foarte bine, nu este invidie, nu este gelozie, este o gândire pozitivă.

Aici urmează și al doilea element, descărcarea endocrină, și al treilea element, imunitatea.

Gândurile pozitive – așa trebuie să fim. Dacă suntem încruntați, supărați, atunci nu obții nimic, nici interlocutorii tăi, nici cei de la servici, nici cei de acasă, în continuu. Asta nu duce la nimic bun. Scade și imunitatea și te face vulnerabil la COVID. Una dintre mijloacele de luptă împotriva COVID-ului este imunitatea, deci gândurile bune, starea noastră de sănătate, de prospețime, activitatea fizică și gândirea pozitivă”, a explicat profesorul de neurochirurgie” spune medicul.

Mădălina, profesoara de sport din Bucureşti care a urcat pe Vârful Mont Blanc! Ce este sportul? Relaxare sau muncă până la epuizare?

Ce ar trebui să mâncam ca să ajutăm creierul

„Una este plăcerea de a mânca și alta este creierul. Creierul este foarte interesant” spune medicul.

Creierului îi plac următoarele alimente:

carnea foarte slabă, peștele,

toate semințele, fructele, elementele care au vitamina E, B12, nucile, toate măslinele, mango, avocado (sunt foarte bogate pentru transmițători de substanțe, pe care creierul le absoarbe).

Ciocolata, cafeaua, ceaiul verde, curcuma, foarte favorabile pentru creier.

Foarte foarte multă apă.

Medicul ne mai spune că ”sunt de acord cu un pahar de vin roșu, care desface vasele cerebrale. Vinul roșu și toate acestea stimulează imunitatea, organismul”.

Afecțiunea, îmbrățișările, excelente pentru creier

“Îndrăgostiții dorm îmbrățișați. De ce? Sunt acei feromoni între ei, care se transmit de la unul la celălalt. Ne putem îmbrățișa în familie. Aceste lucruri extrem de simple: cuvinte frumoase, o muzică bună, un sărut, o îmbrățișare, părinți, copii, contează enorm pentru cei mici și cei mari.

Medicul recomanda și dansul.

”L-am și trecut într-o lucrare a mea despre Alzheimer, în care vorbeam că dansul este un element important. Muzică, dans, apropiere, îmbrățișare, coordonare”, a transmis specialistul în neurochirurgie.

Dacă stai acasă, măcar să ai aer curat. Vezi cum

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here