Cluj: UBB lansează masterul ”Data Science for Industry and Society” pentru meseriile viitorului

2
Foto: monitorulcj.ro

Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că lansează un program de master care să-i pregătească pe cursanţi pentru meserii ale viitorului.

„Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) lansează programul de masterat Data Science for Industry and Society, care pregăteşte studenţii pentru joburile viitorului, oferindu-le posibilitatea obţinerii de certificări tehnice foarte căutate pe piaţa muncii. Cursurile încep în octombrie a.c., odată cu anul universitar 2022-2023. Cei mai buni studenţi vor putea accesa programul de internship plătit în cadrul Băncii Transilvania. În dezvoltarea programului, Universitatea Babeş-Bolyai este susţinută de doi dintre partenerii săi: SAS – liderul global în soluţii Advanced Analytics şi Banca Transilvania – cea mai mare bancă din România. Împreună şi-au propus să pregătească specialişti în domeniul ingineriei datelor şi să contribuie la dezvoltarea ecosistemului IT românesc prin creşterea competenţelor în analiză avansată de date şi data science conform Cadrului European al Calificărilor”, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de UBB.

Vezi și Cluj Napoca: Laborator dedicat Industriei 4.0 în cadrul Universității Tehnice

Potrivit sursei citate, masteratul se adresează atât proaspeţilor absolvenţi de facultate, cât şi profesioniştilor care doresc să aibă competenţe în colectarea, prelucrarea şi interpretarea datelor în organizaţii.

„Curricula inovativă a programului contribuie la dezvoltarea competenţelor de analiză a informaţiilor cu instrumente specifice Inteligenţei Artificiale în cadrul unor proiecte cu date reale coordonate de experţi din mediul academic şi cel industrial. Totodată, programul cuprinde două specializări SAS, Advanced Analytics şi Data Science, şi oferă posibilitatea obţinerii de certificări foarte căutate în industrie, precum: Visual Business Analytics, Statistical Business Analyst, SAS Programming Specialist, Machine Learning Specialist sau Nature Language Processing and Computer Vision”, se mai arată în comunicat.

 

 

Sursa: agerpres.ro

2 comentarii

  1. […] Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că lansează un program de master care să-i pregătească pe cursanţi pentru meserii ale viitorului. „Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) lansează programul de masterat Data Science for Industry and Society, care pregăteşte studenţii… Cititi mai multe aici: Cluj: UBB lansează masterul ”Data Science for Industry and Society” pentru meseriile viitorului […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here