Carbohidrații rafinați și grăsimile animale la cină cresc riscul de boli cardiace

2

Persoanele care mănâncă prea mulţi carbohidraţi rafinaţi şi grăsimi animale la cină prezintă un risc mai mare de boli cardiace în comparaţie cu cele care consumă astfel de produse la micul dejun, conform constatărilor unui studiu publicat în Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism al Societăţii de Endocrinologie din Statele Unite, citat de EurekAlert!, platforma operată de American Association for the Advancement of Science (AAAS).

 

Bolile cardiovasculare, cum ar fi insuficienţa cardiacă congestivă, atacul de cord şi accidentul vascular cerebral, reprezintă principala cauză de mortalitate la nivel mondial, cu aproximativ 17,9 milioane de decese din aceste cauze înregistrate în fiecare an.

Consumul de grăsimi saturate, carne procesată şi zaharuri adăugate poate contribui la creşterea nivelului de colesterol şi la un risc mai mare de boli de inimă.

O dietă sănătoasă pentru inimă, bazată preponderent pe carbohidraţi din legume şi cerealele şi pe o cantitate mai mică de carne, poate compensa în mod semnificativ riscul de apariţie a bolilor cardiovasculare.

Vezi și Studiu: reducerea consumului de carne, impact pozitiv asupra mediului

”Orele la care se ia masa şi calitatea alimentelor sunt factori importanţi de luat în considerare atunci când se caută modalităţi de a reduce riscul de apariţie a bolilor de inimă. Studiul nostru a constatat că persoanele care consumă o cină pe bază de plante, cu mai mulţi carbohidraţi ‘integrali’ şi grăsimi nesaturate şi-au redus riscul de boli de inimă cu zece procente”, a declarat autoarea studiului, Ying Li, de la Universitatea de Medicină din Harbin, China.

”Este întotdeauna recomandată o dietă sănătoasă, în special în cazul persoanelor cu risc crescut de boli de inimă, dar am constatat că un consum de produse din carne şi carbohidraţi rafinaţi la micul dejun în loc de cină a fost asociat cu un risc mai redus”, a precizat Ying Li.

Cercetătorii au studiat date prelevate de la 27.911 persoane adulte din Statele Unite incluse într-o vastă bază de date din Statele Unite (National Health and Nutrition Examination Survey – NHANES) şi au analizat informaţiile asociate alimentaţiei, colectate în timpul interviurilor cu participanţii, pe parcursul a două zile non-consecutive.

Specialiştii au examinat asocierea dintre consumul de grăsimi, carbohidraţi şi proteine în diferite momente ale zilei – micul dejun sau cină – şi ratele de apariţie a bolilor de inimă în rândul subiecţilor.

Consumul unei mese pe bază de plante pe zi a redus riscul de boli de inimă cu zece procente, s-a constatat în urma acestei analize.

2 comentarii

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here