Bani cu dobânda subvenționată parțial sau total de stat pentru familii tinere și studenți

1

Tinerii pot lua credite cu dobândă subvenționată parțial sau total de la stat pentru taxe școlare, chirie sau avans pentru locuință, chiar de săptămâna viitoare!

Cele două programe, „Family Start” și „Student Invest”, oferă împrumuturi de până la 75.000 de lei familiilor și până la 50.000 studenților. Beneficiarii nu vor primi însă banii în cont, ci banca va efectua plățile în numele lor, relatează protv.ro

În noul program, „Student Invest”, se vor încadra studenții de până la 31 de ani. Cei fără venituri vor avea nevoie de un codebitor, care să garanteze pentru ei.

Împrumutul maxim va fi de 50.000 de lei, bani din care tinerii își pot plăti taxele de școlarizare, căminul sau avansul pentru o locuință. Vor avea la dispoziție zece ani să restituie banii. În acest caz, rata lunară poat fi de 417 lei pe lună.

Dobânda, în cazul lor, va fi subvenționată în întregime de stat.

Ce părere au studenții

Student: „E o idee care, din câte știu eu, a fost și în străinătate, ei le zic student loans”.

Student: „M-am și interesat de acest program și m-ar ajuta foarte mult. În zece ani faci 10.000 până la urmă, nu ar fi imposibil”.

Studentă: „Costurile la facultate sunt foarte costisitoare ca să zic așa. Adică taxa mi se pare că constă într-o sumă foarte mare de bani și nu orice adolescent poate să-și permită de la părinți”.

Programul „Family Start”

Programul „Family Start” este puțin diferit. Împrumutul maxim este de 75.000 de lei, iar cei interesați trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani și un venit lunar pe familie de până la 7.500 de lei.

În acest caz, dobânda va fi subvenționată de stat în proporție de 75%. Așa că pentru un împrumut maxim de 75.000 de lei, în care termenul de rambursare este de 10 ani, rata lunară va ajunge la 690 de lei.

Împrumutații pot folosi banii pentru nuntă, pentru o mașină nouă sau o locuință, plata chiriei sau pentru diverse intervenții chirurgicale.

Andrei Perianu, cofondator al platformei financiare: „Cele două credite sunt o facilitate care mai îndulcesc contextul în care ne aflăm, în care dobânzile sunt foarte mari. Îți oferă niște opțiuni pe masă și oamenii se pot obișnui că au niște posibilități, că pot face ceva. Adică cei care nu-și luau credite, poate se gândesc. E o variantă care ajută pe foarte mulți să ia o decizie în a întemeia o familie. Mai bine decât celelalte variante comerciale existente acum pe piață”.

Cei care acceseaza aceste credite nu vor primi banii în cont, ci tranzacția va fi făcută direct de către bancă în baza actelor doveditoare.

De exemplu, în cazul unei mașini, plata avansului se va face în baza unui document emis de vânzător.

Lista băncilor care oferă asftel de împrumuturi va fi publicată pe site-ul Ministerului Familiei.

un comentariu

  1. […] Tinerii pot lua credite cu dobândă subvenționată parțial sau total de la stat pentru taxe școlare, chirie sau avans pentru locuință, chiar de săptămâna viitoare! Cele două programe, „Family Start” și „Student Invest”, oferă împrumuturi de până la 75.000 de lei familiilor și până la… Cititi mai multe aici: Bani cu dobânda subvenționată parțial sau total de stat pentru familii tinere și studenți […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here