vineri, 13 decembrie 2024

CELE MAI CITITE

Asociaţia Elevilor din Constanţa: interzicerea telefoanelor mobile în școli e neconstituțională

Asociaţia Elevilor din Constanţa a anunţat că este împotriva propunerii formulate de ministrul Educaţiei, Liviu Pop, privind crearea unor spaţii în care elevii să îşi depoziteze telefoanele mobile în timpul programului şcolar. Potrivit asociaţiei, propunerea formulată ar limita utilizarea unui bun al elevilor, încălcând astfel dreptul la proprietate privată, garantat prin art. 44 din Constituţia României, republicată, relatează Agerpres.

Asociaţia Elevilor din Constanţa arată că, în prezent, prin art. 15, lit. g) din Statutul Elevului, elevilor din învăţământul preuniversitar le este interzis să utilizeze în timpul orelor de curs telefonul mobil, fără acordul cadrului didactic, pentru încălcarea acestei prevederi existând un regim sancţionator reglementat de acelaşi act normativ.

Depozitarea de către elevi a acestor bunuri personale la începutul programului şcolar reprezintă prezumarea din start a faptului că elevii încalcă prevederea mai sus menţionată, susţin reprezentanţii Asociaţiei Elevilor din Constanţa potrivit sursei citate.

Citește și: Interviu cu un profesor de matematică (II): Cum se dă examen în acele țări unde nu există o programă unică?

 

- Publicitate -

Aceştia atrag atenţia asupra faptului că o propunere în sensul celei formulate necesită o modificare a Statutului Elevului şi nu poate fi implementată decât în urma unei consultări prealabile cu organizaţiile reprezentative ale elevilor şi a unei dezbateri publice, la care să poată lua parte toţi factorii interesaţi.

„Această propunere, exprimată în spaţiul public de domnul ministru Pop, are la bază o supoziţie că toţi elevii din România încalcă Statutul Elevului, ceea ce reprezintă un sofism. De asemenea, aceasta vine în contradicţie cu Statutul Elevului, care prevede la art. 15, lit. e) faptul că elevii nu pot fi deposedaţi de bunurile proprietate personală, în afara cazului în care acestea aduc atingere securităţii celorlalte persoane. Îmi exprim speranţa că această declaraţie nu va fi transpusă într-o reglementare, având în vedere profunda încălcare a dreptului fundamental la proprietate privată”, a declarat Constantin-Alexandru Manda, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa.

Sursă foto: www.theconversation.com

- Publicitate -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ARTICOLE POPULARE