Nu există un singur mod de a gândi
Când spunem despre un copil că „gândește bine”, ne referim de obicei la capacitatea lui de a înțelege, de a face conexiuni și de a găsi soluții. În realitate, aceste procese pot arăta foarte diferit în funcție de problema pe care copilul încearcă să o rezolve.
Uneori este nevoie să pornească de la mai multe exemple și să descopere o regulă. Alteori trebuie să pornească de la o regulă și să vadă dacă aceasta se aplică într-o situație concretă. În alte cazuri trebuie să privească problema ca pe un sistem în care mai multe elemente se influențează reciproc.
De aceea, pentru educație este utilă ideea de moduri diferite de gândire. Nu este vorba despre 12 „tipuri de copii” și nici despre o clasificare în care fiecare elev trebuie să se regăsească într-o singură categorie. Sunt mai degrabă instrumente mentale pe care le putem învăța și exersa. Cercetările din educație arată, de altfel, că diferite moduri de gândire pot fi asociate cu moduri diferite de învățare și rezolvare a problemelor.
1. Gândirea inductivă – de la exemple la regulă
Gândirea inductivă pornește de la observații concrete și încearcă să identifice un tipar general.
De exemplu, un elev observă că o plantă aflată lângă fereastră crește mai repede decât una ținută într-un loc întunecat. Dacă repetă observația în mai multe situații, poate formula ipoteza că lumina influențează creșterea plantelor.
Important este că inducția nu oferă automat o certitudine absolută. Un număr mare de exemple poate susține o concluzie, dar nu înseamnă că aceasta este valabilă în orice situație.
Pentru elevi, exercițiile de observare, comparare și identificare a tiparelor sunt modalități simple de dezvoltare a acestei forme de gândire.
2. Gândirea deductivă – de la regulă la situația concretă
Deducția funcționează în sens invers.
Pornim de la o regulă sau de la anumite premise și verificăm ce rezultă într-un caz particular.
Dacă știm că toate mamiferele respiră prin plămâni, iar un câine este mamifer, putem deduce că un câine respiră prin plămâni.
În școală, gândirea deductivă apare foarte des la matematică, logică și științe, dar poate fi exersată și prin probleme obișnuite.
Diferența dintre inducție și deducție este una dintre cele mai utile distincții pe care un elev le poate înțelege: inducția caută regula pornind de la cazuri, în timp ce deducția aplică o regulă unui caz.
3. Gândirea sistemică – să vezi legăturile dintre lucruri
Un copil poate privi o problemă izolat sau poate încerca să înțeleagă cum se leagă lucrurile între ele.
Aceasta este gândirea sistemică.
De exemplu, dacă într-un oraș apare poluare ridicată, nu este suficient să spunem că „mașinile poluează”. Putem analiza transportul public, traficul, infrastructura, comportamentul oamenilor, vremea și modul în care aceste elemente se influențează reciproc.
În educație, gândirea sistemică îi ajută pe elevi să depășească explicațiile de tip „A provoacă B” și să observe relațiile dintre mai multe cauze și efecte. Cercetările privind predarea gândirii sistemice arată că aceasta poate fi dezvoltată prin exerciții de modelare și prin probleme care îi obligă pe elevi să vadă conexiunile dintre componentele unui sistem.
4. Gândirea normativă – cum ar trebui să fie?
Aici intrăm într-o zonă diferită.
Gândirea normativă nu întreabă doar „ce se întâmplă?”, ci și „ce ar trebui să se întâmple?”
Este foarte importantă atunci când discutăm despre reguli, morală, societate sau decizii publice.
De exemplu:
- Este corect ca toți elevii să primească aceeași temă?
- Ar trebui ca școala să limiteze folosirea telefoanelor?
- Este mai important rezultatul sau modul în care ajungem la el?
Nu există întotdeauna un răspuns matematic corect. Elevul trebuie să formuleze argumente și să explice criteriul după care judecă situația.
5. Gândirea algoritmică – să descompui problema în pași
Gândirea algoritmică este extrem de importantă într-o lume în care copiii interacționează permanent cu tehnologia.
Un algoritm este, simplificat, o succesiune de pași care trebuie urmați pentru a ajunge la un rezultat.
Dar gândirea algoritmică nu este utilă doar la programare.
Sveda Memet – medic rezident în Constanța a primit o bursă de studii la MBA din SUA
Dacă un elev trebuie să rezolve o problemă complicată, poate încerca să o descompună în probleme mai mici, să stabilească ordinea pașilor și să verifice rezultatul.
Această abordare este relevantă inclusiv în educația STEM, unde gândirea computațională, modelarea și rezolvarea structurată a problemelor sunt considerate competențe importante.
6. Gândirea conceptuală – să înțelegi ideea din spatele unui lucru
A ști definiția unui cuvânt nu înseamnă neapărat că ai înțeles conceptul.
Gândirea conceptuală presupune să identificăm ideea generală care se află în spatele unor exemple diferite.
Un elev poate învăța definiția „democrației”, dar adevărata înțelegere apare atunci când poate recunoaște principiile democratice în situații diferite și poate explica de ce anumite exemple se potrivesc conceptului, iar altele nu.
7. Gândirea prin scenarii – „ce s-ar întâmpla dacă?”
Această formă de gândire presupune imaginarea mai multor variante posibile.
Ce s-ar întâmpla dacă…?
Este o întrebare extrem de simplă și foarte puternică.
Dacă plouă mâine, ce se schimbă?
Dacă prețul unui produs crește?
Dacă o specie dispare dintr-un ecosistem?
Dacă un oraș interzice circulația anumitor mașini?
Elevul nu trebuie să ghicească viitorul. Învață să construiască scenarii, să observe consecințele posibile și să compare variante.
8. Gândirea bazată pe dovezi – „de unde știm?”
Aceasta este una dintre cele mai importante forme de gândire pentru copii și adolescenți, mai ales într-un mediu în care informația circulă permanent pe rețelele sociale.
O afirmație nu devine adevărată doar pentru că este repetată de multe persoane.
Gândirea bazată pe dovezi presupune întrebări precum:
Care este sursa? Ce dovezi există? Sunt acestea relevante? Există și alte explicații? Putem verifica informația?
Este, practic, una dintre bazele gândirii critice și ale alfabetizării informaționale.
9. Gândirea reducționistă – să descompui întregul în părți
Uneori, un sistem complicat devine mai ușor de înțeles dacă îl descompunem.
Un computer poate fi analizat prin componentele sale. O problemă matematică poate fi împărțită în pași. Un text dificil poate fi analizat paragraf cu paragraf.
Aceasta este utilitatea gândirii reducționiste.
Dar există și o limită: dacă descompunem prea mult problema, putem pierde relațiile dintre componente.
De aceea, gândirea reducționistă și gândirea sistemică nu sunt neapărat adversare. Ele pot fi folosite împreună.
10. Gândirea mecanicistă – dacă schimb ceva, ce se întâmplă?
Gândirea mecanicistă privește un fenomen ca pe un mecanism alcătuit din componente care interacționează.
Un exemplu simplu este o bicicletă.
Dacă schimbăm o piesă, ce efect are asupra întregului mecanism?
Același mod de gândire poate fi folosit pentru a înțelege motoare, dispozitive, programe informatice, dar și anumite procese economice sau sociale.
Este însă important ca elevul să învețe că nu toate sistemele funcționează precum o mașină. Societățile și ecosistemele, de exemplu, sunt mult mai greu de redus la relații simple de tip cauză–efect.
11. Gândirea teleologică – care este scopul?
Gândirea teleologică încearcă să explice un lucru prin scopul sau funcția sa.
De exemplu:
De ce există o regulă? Ce problemă încearcă să rezolve? De ce are un organism o anumită structură? Ce urmărește o anumită decizie?
Este foarte utilă pentru înțelegerea instituțiilor, a regulilor și a comportamentului uman.
Fluența în engleză, fricile interioare și gândirea strategică
Trebuie însă făcută diferența între „care este funcția unui lucru?” și presupunerea că orice fenomen din natură există neapărat pentru un scop intenționat.
12. Gândirea bazată pe modele – construim o versiune simplificată a realității
Un model nu este realitatea însăși. Este o reprezentare simplificată care ne ajută să înțelegem ceva.
O hartă este un model.
O machetă a sistemului solar este un model.
O simulare climatică este un model.
Un grafic care arată evoluția temperaturii este, într-un anumit sens, tot un model.
În educație, modelarea este importantă tocmai pentru că permite elevului să lucreze cu o problemă complexă într-o formă mai ușor de înțeles. În STEM, modelarea și gândirea sistemică sunt folosite explicit pentru dezvoltarea capacității de rezolvare a problemelor.
Copilul nu trebuie să aleagă un singur mod de gândire
Poate cel mai important lucru pe care îl putem extrage din această listă este că nu există un mod de gândire perfect pentru orice situație.
Să presupunem că un elev trebuie să răspundă la întrebarea: De ce se încălzește orașul?
Poate folosi gândirea inductivă pentru a observa datele despre temperatură.
Poate folosi gândirea deductivă pentru a testa o explicație.
Poate folosi gândirea sistemică pentru a vedea relația dintre trafic, clădiri, spații verzi și temperatură.
Poate folosi gândirea bazată pe dovezi pentru a verifica sursele.
Poate construi un model pentru a vedea ce se întâmplă dacă orașul plantează mai mulți copaci.
Și poate folosi gândirea prin scenarii pentru a compara mai multe soluții.
Asta este, de fapt, partea interesantă pentru educație: inteligența nu înseamnă doar să găsești un răspuns, ci să știi ce fel de gândire te ajută să ajungi la un răspuns bun.
Cum pot fi exersate aceste moduri de gândire la școală
Nu este nevoie ca profesorul să transforme lecția într-un curs de filosofie sau psihologie cognitivă.
Aceste moduri de gândire pot fi introduse prin întrebări foarte simple:
„Ce dovezi avem?” – gândire bazată pe dovezi.
„Ce se întâmplă dacă schimbăm această variabilă?” – scenarii.
„Care este regula pe care o putem deduce din aceste exemple?” – inducție.
„Dacă regula este adevărată, ce rezultă în cazul acesta?” – deducție.
„Cum se influențează aceste lucruri?” – gândire sistemică.
„Putem împărți problema în pași mai mici?” – gândire algoritmică.
„Putem construi o schemă care să reprezinte problema?” – modelare.
În acest fel, elevul nu învață doar ce să gândească, ci și cum să gândească.
Iar asta este probabil una dintre cele mai importante diferențe dintre simpla acumulare de informații și educația care dezvoltă cu adevărat capacitatea de a înțelege lumea.
