UMF Târgu Mureș a primit o finanțare de peste 980 de mii de euro prin Erasmus+

0
medicină-umf_targu_mures_finantare-erasmus-plus

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş a primit o finanţare de peste 980.000 de euro pentru proiecte de mobilitate în învăţământul universitar prin Programul Uniunii Europene ERASMUS+, fiind prima din ţară ca nivel al finanţării.

„Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) a anunţat rezultatele selecţiei candidaturilor depuse pentru proiecte de mobilitate în învăţământul universitar în cadrul Programului Uniunii Europene ERASMUS+. Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş a primit o finanţare de 986.625 de euro, din care 577.500 de euro pentru mobilităţi ale studenţilor, pentru plasamente, 250.000 de euro pentru mobilităţi ale studenţilor, pentru studii, 37.575 de euro pentru mobilităţi ale personalului universitar pentru predare, 14.550 de euro pentru mobilităţi de formare a personalului universitar şi 107.000 de euro pentru sprijin în vederea organizării mobilităţilor. Această sumă plasează din nou UMF Târgu Mureş pe prima poziţie între universităţile de medicină şi farmacie din ţară în ceea ce priveşte atragerea de fonduri pentru mobilităţi internaţionale prin programul ERASMUS+, fiind în acord cu strategia actuală de internaţionalizare a Universităţii”, a anunțat universitatea într-un comunicat de presă.

Citește și: Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava a semnat un protocol de colaborare cu Liga Studenților Români din Străinătate

 

Potrivit documentului, Programul ERASMUS+ este gestionat la nivelul UMF Târgu Mureş de Departamentul de Relaţii Internaţionale coordonat de prorector prof. dr. Angela Borda, înregistrând în acest an o creştere a finanţării cu 26,5% faţă de anul anterior, aceasta fiind de 4,6 ori mai mare faţă de cea din anul 2012.

Bugetul anual pus la dispoziția programului pentru perioada 2014-2020 este de 14,7 miliarde de euro, Erasmus+ propunându-și să contribuie la dezvoltarea competenţelor şi angajabilităţii (capacităţii de inserţie profesională) prin oferirea unor oportunităţi de educaţie, formare şi activităţi de tineret sau sport.

Sursă foto: www.tvr.ro

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here