Zilele Sculpturii Bucureşti – între 16 şi 18 aprilie; eveniment de promovare pentru patrimoniul urban şi sculptorii români

1
Foto: bucurestifm.ro

Direcţia Generală de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public lansează un nou program de evenimente şi acţiuni culturale dedicate artei plastice contemporane – „Zilele Sculpturii Bucureşti”, informează un comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti transmis AGERPRES.

Aflat la prima ediţie, evenimentul, care se va desfăşura în perioada 16-18 aprilie la Combinatul Fondului Plastic, Strada Băiculești nr. 29, îşi propune să devină o platformă de dialog şi promovare pentru patrimoniul cultural, având o dublă misiune: pe de o parte, să aducă în atenţia publicului un tip de patrimoniu urban adesea ignorat – sculptura monumentală, prezentă în oraş prin monumentele de for public – şi, pe de altă parte, să promoveze sculptura, sculptorii români şi nu numai, precizează organizatorii.

Organizat în parteneriat cu Filiala de Sculptură a Uniunii Artiştilor Plastici Bucureşti, cu sprijinul Uniunii Artiştilor Plastici din România, Institutului Cultural Român, Combinatului Fondului Plastic, combinat.ro şi Galeriei UNA, „Zilele Sculpturii Bucureşti” reuneşte 31 de artişti români de renume – în cadrul expoziţiei de sculptură contemporană #perspectiva 31, dezbate rolul monumentelor de for public în cadrul mesei rotunde Monumentele din Bucureşti şi promovează artiştii în formare, prin concursul de modelaj „Sculptori pentru viitor”, dedicat elevilor de la licee de profil, „Dimitrie Paciurea” şi „Nicolae Tonitza”.

Vezi și Galaţi: Inspectoratul Şcolar Judeţean organizează Olimpiada Naţională la disciplinele Tehnologii

Organizarea evenimentului este legată de data de 18 aprilie, când este celebrată Ziua internaţională a monumentelor şi siturilor – eveniment instituit de UNESCO şi organizat anual de Comitetul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor (ICOMOS).

Evenimentul se înscrie în misiunea „MONUMENT for” de a apropia bucureştenii de memoria şi poveştile oraşului.

 

 

 

un comentariu

  1. […] Direcţia Generală de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public lansează un nou program de evenimente şi acţiuni culturale dedicate artei plastice contemporane – „Zilele Sculpturii Bucureşti”, informează un comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti transmis AGERPRES. Aflat la prima ediţie, evenimentul, care se va desfăşura… Cititi mai multe aici: Zilele Sculpturii Bucureşti – între 16 şi 18 aprilie; eveniment de promovare pentru patrimoniul… […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here