Vor fi reluate taberele pentru copiii români din Diaspora, după 2 ani de pauză, anunță ministrul familiei, Gabriela Firea într-o postare pe Facebook. Taberele organizate pentru copiii din Diaspora nu au mai fost organizate în ultimii doi ani din cauza pandemiei.
Cel puţin 1000 de tineri vor merge la munte şi la mare în România, scrie în postarea de pe Facebook. “Pentru unii dintre ei este o ocazie să afle despre țara unde s-au născut și au copilărit părinții lor. Am avut o întâlnire de lucru cu secretarul de stat Gheorghe Cârciu și colegii din Departamentul pentru Românii de pretutindeni care se ocupă de Programul ARC – taberele pentru copiii români din Diaspora”, scrie Gabriela Firea.
Urmează ca în săptămânile următoare ministerul familiei să preia toate taberele.
“Am stabilit, împreună cu secretarii de stat Doina Pârcălabu și Kacsó-Doboly Izabella-Mária, o evaluare a acestor tabere și să le alegem pe cele mai potrivite având în vedere că sezonul vacanțelor este aproape. Ținem cont, însă, și de contextul geopolitic în care ne aflăm,” mai spune Gabriela Firea.
La ultima ediție a programului ARC, au fost organizate sejururi de câte șapte zile la Tabăra Căprioara, din județul Hunedoara, Tabăra Săcelu, din județul Gorj, Tabăra Oglinzi, din județul Neamț și Tabăra Sulina, din județul Tulcea. În ultimii 30 de ani, peste 26.000 de elevi, tineri, studenți și profesori au participat la taberele ARC.