Val de infecții la copii cu forme tot mai agresive de afecțiuni respiratorii

0
infectii copii infectii respiratorii
infectii copii infectii respiratorii

Un val de infecţii care apăreau, de obicei, toamna şi iarna afectează tot mai mulţi copii în miezul verii. Camerele de gardă ale spitalelor de pediatrie sunt pline de micuţi cu forme tot mai agresive de bronşiolite şi alte probleme cauzate de virusuri şi bacterii.

 

La urgență, la Institutul pentru Sănătatea Mamei şi Copilului, ajung de patru ori mai mulţi copii faţă de câţi veneau, zilnic, începutul anului.

O fetiță de 3 ani a ajuns a doua oară la camera de gardă, după ce săptămâna trecută medicii au constatat că micuţa luptă cu mai mulți inamici invizibili și agresivi.

La urgență, la Institutul pentru Sănătatea Mamei și Copilului din București, medicii văd tot mai mulți copii cu tot felul de infecții virale și bacteriene.

Numărul cazurilor a explodat față de începutul anului.

Vezi și Calitatea precară a aerului din școli afectează sănătatea copiilor și actul educațional. Cum se poate rezolva problema ventilației?

Dacă aici ajungeau în medie câte 50-60 de cazuri pe zi, acum numărul prezentărilor lor este şi de patru ori mai mare. Cei mai mulţi copii ajung cu probleme care apăreau de obicei toamna şi iarna.

Medicii spun că tot mai mulți copii ajung la spital chiar cu forme mai grave de infecții.

Șef secție ATI, Institutul pentru Sănătatea Mamei şi Copilului: În Terapie Intensivă e plin. Full. Există patologie foarte serioasă la copii, copii care mor de alte boli decât COVID. Rotavirus, adenovirus, virus interstiţial respirator cu manifestări respiratorii şi digestive. Staţi să vedeţi ce-o să fie la sfârşitul lui august! Nu e vorba numai de COVID, atenţie!

În vacanță cu multe restricţii ridicate, şi adulţii s-au relaxat. Medicii spun că e important să nu renunţăm la mască în spaţiile închise, să păstrăm distanţa, să folosim frecvent apa, săpunul şi dezinfectanţii, şi să ne vaccinăm, mai ales că valul patru al pandemiei este iminent.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here