Universitatea care oferă meditații gratuite la matematică pentru liceeni

3

Universitatea Politehnică din Timișoara oferă meditații gratuite la matematică liceenilor care se pregătesc pentru examenul de Bacalaureat. Acestea vor fi susținute de profesori din cadrul instituției.

Conform reprezentanților Universității Politehnica din Timișoara, cursurile gratuite de pregătire la matematică vor avea loc în fiecare duminică, în perioada 24 februarie – 9 iunie, între orele 10.00 – 13.00. Meditațiile, organizate prin Departamentul de Matematică al instituției, pot fi frecventate de elevii de liceu care se pregătesc de examenul de Bacalaureat.

„Universitatea Politehnica Timișoara vine în sprijinul elevilor de liceu, oferindu-le acestora cursuri gratuite de pregătire la matematică, utile atât pentru cei care doresc să urmeze una dintre facultățile instituției, cât și pentru pregătirea examenului de bacalaureat. Chiar dacă sunt adresate în special potențialilor săi studenți, indiferent de facultatea pentru care optează și independent de forma admiterii (concurs cu probe de verificare sau concurs de dosare), participanților la cursuri nu li se solicită niciun fel de angajament față de Universitatea Politehnica din Timișoara”, au precizat reprezentanții instituției de învățământ superior.

Citește și 1 student din 3 renunță la facultate pentru că a ales greșit

Meditațiile gratuite se vor desfășura în amfiteatrul D1 al Facultății de Automatică și Calculatoare, între orele 10.00 – 13.00, elevii fiind pregătiți de profesori din cadrul Departamentului de Matematică al universității din Timișoara.

3 comentarii

  1. […] Universitatea Politehnică din Timișoara oferă meditații gratuite la matematică liceenilor care se pregătesc pentru examenul de Bacalaureat. Acestea vor fi susținute de profesori din cadrul instituției. Conform reprezentanților Universității Politehnica din Timișoara, cursurile gratuite de pregătire la matematică vor avea loc în fiecare duminică, în… Cititi mai multe aici: Universitatea care oferă meditații gratuite la matematică pentru liceeni […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here